Clădirea de la Otaci, afectată de prăbușirea câtorva etaje, va fi demolată. Decizia a fost luată joi dimineața, la ședința Comisiei pentru situații excepționale de la fața locului. Potrivit autorităților, victime așa și nu au fost identificate.
În total, au fost evacuați 46 de oameni, între care 11 copii. Aproape toți au mers acum la rude, cu excepția unei persoane, care a fost cazată la un liceu din oraș.
Accesul în zona respectivă este restricționat, pentru a nu pune viața oamenilor în pericol.
„Zona va fi securizată de organele de drept, iar la faţa locului se va afla permanent o ambulanţă medicală. Totodată, la şedinţă a fost luată decizia de a defrişa zona din preajma construcţiei avariate, pregătind terenul pentru demolare. La faţa locului sunt dislocate 12 unităţi de tehnică şi 45 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă”, se arată într-un comunicat emis de autorități.
În seara zilei de 19 iunie, un bloc cu nouă etaje de la Otaci s-a prăbușit parțial. Din fericire, salvatorii au prevenit tragedia și au evacuat din timp toate persoanele din interior, astfel încât nimeni nu a avut de suferit.
Deocamdată, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nu ne-a putut spune cauza incidentului. Serviciul de presă a menționat pentru AGORA că salvatorii au fost chemați de autoritățile locale, dar și de locatari. Ajunși la fața locului, aceștia au dispus evacuarea de urgență a locatarilor.
Vezi și aceste știri

Cerul s-a făcut verde. Imagini cu furtuna neobișnuită din SUA (FOTO)

Rusia îndeamnă R. Moldova să aibă o poziție echilibrată cu privire la primirea ajutorului militar din Occident
