Un magistrat CC a explicat cum s-a decis că trei luni sunt egale cu 90 de zile (DOC)

Un magistrat CC a explicat cum s-a decis că trei luni sunt egale cu 90 de zile (DOC)

Solicitat de societatea civilă, judecătorul Curții Constituționale (CC), Veaceslav Zaporojan, a explicat argumentele care au stat la baza deciziilor luate de judecătorii constituționali în perioada 7-9 iunie, dar și de ce CC și-a anulat ulterior propriile decizii, scrie Ziarul de Gardă.

„Dorind să precizăm durata termenului de o lună și aplicând prin analogie reglementările articolelor 386 și 387 din Codul civil, conform cărora în raporturile de drept privat luna are 30 de zile, am ajuns la concluzia că această durată a lunii urmează a fi aplicată și în sensul normei constituționale interpretate. Această interpretare a numărului de zile corespunde și cu soluția din art.85 alin.(2) din Constituție privind termenul de 45 de zile. Or, dacă o lună reprezintă 30 de zile, în sensul normelor constituționale, 45 de zile reprezintă exact o lună și jumătate. Aplicând această interpretare, am fost convins că prin termenul de 3 luni, stabilit la art.85 alin.(1) din Constituție, Constituanta legislativă a avut în vedere exact 90 de zile”, explică Zaporojan.

În ceea ce ține de decizia cu privire la anularea propriilor hotărâri, Zaporojan susține că deși judecătorii au avut cerititudinea că actele adoptate în perioada 7-9 iunie au fost corecte, „situția social-politică s-a schimbat radical”. Astfel, în contextul marșului poporului programat pentru 16 iunie, judecătorul susține că exista „riscul unei explozii sociale”. Respectiv, CC a decis să se convoace la 15 iunie pentru a-și revizui deciziile anterioare.

Publicitate

Totodată, Zaporojan subliniază că „unele hotărâri ale Curții nu au plăcut deloc guvernării, dar au fost respectate”. El aduce exemplul unei hotărâri CC de 17 ani vechime.

„Nu e clar ce s-ar fi putut întâmpla dacă în 2002 guvernarea nu respecta Hotărârea Curții cu privire la anularea alegerilor locale anticipate pentru că s-a trecut de la județe la raioane. Atunci guvernarea intenționa să lichideze Curtea, dar a avut un lider înțelept, care nu a permis acest lucru.

Întreaga explicație o puteți citi mai jos:

https://docs.google.com/viewer?url=https://agora.md/cdn/p/storage/documents/2019%2F06%2Fzaporojan6102.pdf&embedded=true

Amintim că mai multe organizații non-guvernamentale au cerut demisia judecătorului Veaceslav Zaporojan, numit, anterior, magistrat la Curtea Constituțională (CC) la insistența societății civile.

De menționat că astăzi demisia și-a dat-o președintele CC, Mihai Poalelungi.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal