Cum explică Batrîncea decizia PSRM de a vota cu ACUM împotriva sistemul electoral mixt, după ce au votat cu PD pentru el, în 2017

Cum explică Batrîncea decizia PSRM de a vota cu ACUM împotriva sistemul electoral mixt, după ce au votat cu PD pentru el, în 2017

Socialistul Vlad Batrîncea a fost întrebat, la emisiunea „Glavnoe” de la TVC21, de ce PSRM a votat, în cadrul noii majorități parlamentare cu ACUM, în favoarea renunțării la sistemul electoral mixt. Întrebarea a venit în contextul în care anume socialiștii au făcut front comun cu PD, în 2017, pentru a institui acest sistem. Potrivit deputatului, aceasta a fost una dintre condițiile de formare a majorității, iar socialiștii au acceptat-o.

„Renunțarea la mixt a fost condiția ACUM de formare a majorității și noi am acceptat. Când se va întoarce lucrurile la normal, poate vom reveni la discuțiile la tema asta: ce ar fi mai bine pentru cetățeni. Nici cei care sunt contra mixtului, nici cei care sunt în favoarea acestui sistem nu pot astăzi să răspundă la întrebarea cum să implici în proces oamenii din diasporă și nu doar să le oferi dreptul de a vota, dar și de a candida. Nimeni nu spune nimic despre cetățenii din Transnistria”, explică Batrîncea.

Socialistul consideră că „dacă ar fi vorba despre un stat civilizat, de ce să nu fie sistem electoral mixt?”.

„Pe socialiști îi aranjează orice sistem. Problema era cine controlează procesul electoral. Pe noi, pe PSRM, ne-ar fi aranjat doar să schimbăm componența CEC, să facem regulă în listele electorale și anumite detalii. Dar a fost condiția ACUM și noi am respectat-o. Nu cred că interesele PSRM foarte mult vor avea de suferit”, a conchis Vlad Batrîncea.

Amintim că sistemul electoral a trecut de la proporțional la mixt pe 5 mai 2017, cu votul a 74 de deputați PD și PSRM.  Cu puțin timp înainte de vot, proitectul votului uninominal și proiectul votului mixt au fost comasate și votate în grabă. Votul comun PD-PSRM a servit drept motiv pentru care PAS și PPDA i-au acuzat pe oponenți de o înțelegere, în pofida unei aparente rivalități. Schimbarea sistemului electoral a generat prosteste, critici și un aviz nefavorabil din partea Comisie de la Veneția.  

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Belarusul a introdus pedeapsa cu moartea pentru tentativă de terorism

Belarusul a introdus pedeapsa cu moartea pentru tentativă de terorism

Turcia dă semnale contradictorii privind extinderea NATO

Turcia dă semnale contradictorii privind extinderea NATO

Fiecare al cincilea copil se naște în afara căsătoriei, în Republica Moldova

Fiecare al cincilea copil se naște în afara căsătoriei, în Republica Moldova

Advertoriale
Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Experții americani explică de ce Rusia a fost de acord să evacueze militarii ucraineni din Mariupol
  • 2
    Atenție: Vântul bate, copacii cad! Încă un arbore doborât în parcul Alunelul din capitală (FOTO)
  • 3
    Igor Dodon, amendat cu 9.000 de lei pentru că a purtat panglica „Sf. Gheorghe”. Reacția fostului președinte (DOC)
  • 4
    Ultima oră! CSE ia sub control prețul uleiului. Adaosul comercial și retrobonusul au fost limitate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.