Parlamentul European a anunțat că va trimite o delegație la Chișinău. Aceasta urmează să evalueze situația politică de după criza din ultima perioadă, dar și să facă bilanțul relațiilor actuale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Delegația va ajunge în țara noastră luni, 24 iunie. Ea este formată din patru deputați, fiind condusă de președintele Comisiei pentru afaceri externe, David McAllister.
În agendă sunt programate întrevederi cu premierul Maia Sandu, președintele Igor Dodon, speakerul Zinaida Greceanîi, dar și cu miniștrii de la Interne și Externe, Andrei Năstase și, respectiv, Nicolae Popescu. Europarlamentarii se vor întâlni și cu președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat, Pavel Filip, se arată în comunicatul emis de Parlamentul European.
Alături de David McAllister (Partidul Popular European, Germania), delegația include trei deputați europeni: Siegfried Mureșan (Partidul Popular European, România), Claire Moody (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Marea Britanie) și Heidi Hautala (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană, Finlanda).
Săptămâna viitoare, și vicepremierul rus Dmitri Kozak revine la Chișinău.
Vezi și aceste știri

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro este acuzat de poliția federală că a descurajat folosirea măștilor în timpul pandemiei și a răspândit știri false

Magistrații francezi au pus sechestru pe un bun imobil al lui Plahotniuc, în valoare de 83 de milioane de lei

Hike cu mine (în liniște): Plimbă-te cu Alex Gurdila într-un video ASMR de-a lungul Nistrului, prin Șoldănești (VIDEO)
Advertoriale

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare
