Noua ministră a Justiției, Olesea Stamate, a depus azi-dimineață jurământul de numire în funcție, după ce ieri Stanislav Pavlovschi și-a dat demisia din funcția de ministru al Justiției. Stamate a fost ulterior, prezentată și angajaților Ministerului Justiției.
„Acum voință politică există și e nevoie să ne mișcăm repede, pentru că așteptările oamenilor sunt foarte mari. Vă spun că avem așteptări mari față de domeniul de care sunteți responsabilă. Recuperarea încrederii oamenii depinde de recuperarea încrederii în justiție”, a declarat premierul Maia Sandu la scurt timp după numirea lui Stamate în funcție.
Stamate este magistru în studii europene avansate (Colegiul Europei), absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova și avocat licenţiat.
Ea e specializată în domeniul justiţie, afaceri interne şi reforma administraţiei publice centrale. A lucrat anterior în cadrul Fundaţiei Soros-Moldova, iar mai târziu, în calitate de expert în diverse proiecte cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei și Cancelaria de Stat.
Vezi și aceste știri

Top șapte orașe din R. Moldova cu cea mai mare proporție a tinerilor: Bălți, Ungheni și Chișinău, pe primele locuri (INFOGRAFIC)

Troleibuzele 17, 28, 34 și autobuzul 23 își schimbă rutele de circulație pentru 12 zile. Mai multe străzi intră în reparații
