Rada ucraineană a votat procedura de confiscare civilă a bunurilor dobândite ilegal din a doua încercare

Rada ucraineană a votat procedura de confiscare civilă a bunurilor dobândite ilegal din a doua încercare

Rada ucraineană a votat în prima lectură proiectul de lege care printre alte prevederi introduce procedura de confiscare civilă a bunurilor dobândite ilegal. Documentul a fost adoptat cu majoritatea voturilor doar din a doua încercare. Neînțelegerile între fracțiunile aflate la guvernare au apărut în urma dezbaterilor asupra amendamentului ce urma să prevadă în subordinea cui trebuie să funcționeze Biroul Național Anticorupție și Agenția Națională pentru Combaterea Corupției: a Președintelui, sau Radei Supreme, transmite Agora cu referire la rbc.ua.

La prima încercare proiectul de lege a fost votat de 203 de deputați din minimul necesar de 226. În cele din urmă documentul a fost adoptat cu 283 de voturi.

În varianta sa inițială, proiectul de lege prevedea numirea directorului Biroului Național Anticorupție de către Președintele Ucrainei în baza propunerii comisiei de concurs alcătuite din 3 persoane. Totodată, directorul Biroului nu putea fi demis fără acordul Radei Supreme a Ucrainei.

Această prevedere nu i-a mulțumit pe deputații din fracțiunile „Frontul Popular” și „Samopomici” care au insistat ca șeful Biroului Anticorupție să poată fi numit și demis de Rada Supremă.

În urma unei pauze de dezbateri, deputații au ajuns la un consens și au votat proiectul de lege în prima lectură în varianta sa inițială „cu posibilitatea îmbunătățirii prevederilor proiectului de lege ținând cont de pozițiile tuturor fracțiunilor”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.