Două avioane Eurofighter s-au ciocnit în Germania

Două avioane Eurofighter s-au ciocnit în Germania

Două avioane multirol de tip Eurofighter Typhoon s-au ciocnit în timpul zborului în cursul unui incident petrecut luni în nord-estul Germaniei, informează cotidianul Haaretz, transmite Mediafax.

Forţele aeriene germane au transmis că ambii piloţi au suprvieţuit, catapultându-se înainte de coliziune. Ministerul de Interne al landului Mecklenburg-Vorpommern a confirmat prăbuşirea celor două avioane militare.

Potrivit postului local de radio Ostseewelle, incidentul aviatic s-a produs în jurul orei locale 14:00 în apropiere de la lacul Mueritz, la aproximativ 120 de kilometri nord de Berlin.

Publicitate

Potrivit Ministerului Apărării de la Berlin, un avion s-a prăbuşit într-o zonă împădurită în apropiere de satul Jabel, în timp ce al doilea s-a prăbuşit la aproximativ 10 kilometri depărtare, la sud de satul Nossentiner Huette.

Cotidianul local SVZ a relatat că resturi ale unui avion au căzut într-o zonă rezidenţială, dar momentan nu au fost semnalate victime la sol.

Cele două aeronave făceau parte din escadrila 73 ‘Steinhoff’ de la baza aeriană Laage de la lângă Rostock. Aeronavele participau la un exerciţiu de antrenament în momentul producerii incidentului.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal