Dumitru Diacov a spus că decizia ar putea fi luată la ședința Consiliului Politic Național. Aceasta va avea loc sâmbătă, susține democratul.
Anterior, RISE Moldova a scris că sediul respectiv a aparținut comuniștilor. PCRM vânduse clădirea unui nou proprietar, iar beneficiarul real se ascunde în paradisul fiscal din Belize. RISE a mai scris că beneficiarul din Belize este reprezentat în Republica Moldova de un personaj-cheie din anturajul lui Vlad Plahotniuc. Edificiul cu patru niveluri a fost proiectat cu spații pentru zeci de birouri, un mini-hotel, un restaurant și o parcare subterană.
Democrații au spus însă că nu au cumpărat sediul, ci l-au luat în chirie. Deși au fost întrebați cât îi costă „traiul” în această clădire, PDM a făcut referire de fiecare dată la faptul că suma va fi indicată în rapoartele financiare. În aceste documente apar însă toate cheltuielile pentru chiria sediilor ocupate de democrați.
Anterior, sediul central al PDM era amplasat pe strada Tighina. Clădirea aparținea familiei Diacov.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.