
Replici în Parlament. Ceban: „E un dezastru la Guvern”. Ivanov: „Pavel Filip s-a îngrijit să lase bani în buget”
Nici nu au început bine ședința în plen, că deputații și-au adus acuzații reciproce. Totul a pornit de la inițiativa democraților, care au cerut includerea pe ordinea de zi a proiectului care prevede acordarea a câte 200 de lei lunar fiecărui copil, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Socialiștii au insistat că Guvernul Sandu trebuie să verifice, inițial, dacă sunt resurse în acest sens. De partea cealaltă, PDM a insistat că fostul premier a avut grijă să lase „bani destui” pentru inițiativa lor.
・
„Proiectul este mult așteptat de mii de copii și părinții acestora. Urmărește chestiuni clare – fiecare copil să primească câte 200 de lei. Este un subiect abordat la fiecare întrevedere cu cetățenii din teritoriu. S-ar putea să luăm o pauză, astfel încât comisia de profil să examineze propunerea pentru lectura a doua”, a declarat democrata Violeta Ivanov.
„Suntem de acord cu această poziție, doar că trebuie să vedem cât de urgent este. Să nu facem gafe, promisiuni care nu vor putea fi executate”, a spus președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
Iar vicepreședintele Legislativului, Ion Ceban a menționat că „dacă ar fi avut dna Ivanov intenție sinceră, probabil ați fi aprobat atunci când ați putut în două lecturi. Nu ați făcut-o, fiindcă nu ați avut surse suplimentare pentru a acoperi aceste lucruri. Permiteți dnei prim-ministru să vină cu o analiză amplă cu ce a rămas în Guvern. Din informațiile prealabile, acolo e un dezastru total. După asta vom reveni cu aceste proiecte din domeniul social”, a mai spus Ceban.
Pe de altă parte, parlamentarii Partidului Democrat i-au acuzat pe socialiști de populism. „Vă mulțumesc, dar vreau să vă corectez. La 7 februarie, proiectul a fost aprobat în prima lectură. Dacă dvs erați conștienți că era un proiect așteptat de cetățeni, dvs puteați să votați cu noi în lectura doua. Guvernul Filip s-a îngrijit să lase în buget și pentru această inițiativă bani destui. Haideți să lăsăm populismul”, a spus Violeta Ivanov.
Și la ședința din 18 iunie democrații au propus introducerea acestui proiect pe ordinea de zi. Propunerea nu a fost susținută, pentru că lipsea avizul comisiei de profil și cel al Guvernului.
Deputații au aprobat acest proiect în prima lectură în februarie 2019. Totuși, pentru a intra în vigoare documentul trebuie să fie votat de Parlament și în lectură finală.
Cu o lună înainte de alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, ex-președintele PDM Vlad Plahotniuc anunțase, de la tribuna partidului, că fiecare copil din Moldova va primi câte 200 de lei lunar până la împlinirea vârstei de 18 ani. Atunci, vicepreședintele PDM Andrian Candu negase că aceasta este o promisiune electorală.