„În urma restructurării efectuate de Pavel Filip au fost create funcțiile de secretari de stat. Formal acestea sunt funcții publice, iar titularii sunt funcționari publicii, în realitate marea majoritate a funcționarilor de stat au fost și sunt exponenți ai Partidului Democrat, oameni afiliați fostului regim Plahotniuc.Așa numitele concursuri publice pe care le-a organizat vechiul executiv pentru funcțiile de secretari generali de stat, au fost în cea mai mare parte niște concursuri mimate, în sensul în care în urma acestora în funcțiile respective au fost numite persoane loiale PD-ului”, a declarat deputatul ACUM, Sergiu Litvinenco.

Mai mult, alesul spune că în actualele condiții există riscul ca activitatea ministerelor nou-create să fie blocată de activitatea acestor secretari de stat, iar implementarea măsurilor programelor de guvernare să fie sabotată în totalitate.

 „Numărul secretarilor de stat onești și dedicați serviciului public este infim. Litvinenco a dat asigurări că profesioniștii vor fi păstrați de noul executiv.Noi propunem schimbarea acestor funcții, transformarea acestora din funcții publice în funcție de demnitate publică, precum și crearea unei funcții de secretar general al ministerului, pentru substituirea funcției de secretar de stat. Secretarul de stat va fi numit și demis de guvern, la propunerea ministrului. El va activa în subordinea nemijlocită a ministrului”, a adăugat deputatul ACUM.

De cealaltă parte, democratul Sergiu Sârbu a subliniat că din proiectul pe care l-a citit Litvinenco lipsesc mai mulți factori, printre care și expertiza anti-corupție: 

„Acuzații nefondate la adresa fostei guvernări. Potrivit legii o notă informativă trebuie să conțină cel puțin 11 puncte. Dvs ați inclus maxim 1,5-2 puncte. Dvs trebuia să descrieți gradul de compatibilitate a proiectului cu legislația națională și cu cea a UE. Nu am văzut dacă au fost avizări și consultări publice, nici o expertiză anti-corupție nu am văzut”.

În aceeași ordine de idei, vicepreședinta Legislativului, Monica Babuc a punctat că în mod normal secretatul de stat nu ar trebui să reprezinte ministrul, ci ministerul.

„Mă întreb dacă modificările unui pachet masiv de legi organice justifică interesul public. Răspunsul este:nu. Acestea derivă din interese subiective și deloc civilizate, cele care denotă setea de răzbunare pe toți cei care au fost catalogați eronat drept adversari politici. Scopul normei actuale care denotă activitatea secretarilor de stat este firesc și constructiv. Animozitățile politice nu trebuie să afecteze activitatea continuă a autorităților publice. Secretarul de stat nu trebuie să asiste ministrul. El trebuie să asiste ministerul. Un ministru este figură politică și pentru asistarea lui se formează cabinete și se angajează persoane care vin și pleacă odată cu ministrul. Ceea ce propuneți dvs este politizare directă și sfidătoaret”, a declarat Babuc.

În context, democratul Pavel Filip a adăugat că intenția actualei puteri de a majora numărul de ministere ridică mai multe semne de întrebare:

 „Eu am promovat reforma guvernului și administrației publice centrală, o reformă care era o restanță la Acordul de Asociere. Peștele de la cap se strică, așa că de la cap am început: cu numărul de ministere, cu administrația publică centrală. Am redus numărul de ministere, dar văd că vreți să le majorați – nu ajung funcții pentru toți”.

Potrivit proiectului blocului ACUM, funcția de secretar de stat va fi substituită cu cea de demnitar de stat. La ministere va exista câte un secretar general care va activa în subordinea nemijlocită a ministrului.

 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!