”Valoarea bunurilor este evaluată. Este vorba despre bunurile mai multor companii care aparțin lui Ilan Șor, în cadrul investigării fraudei bancare”, a precizat procurorul, Adrianei Bețișor. Potrivit TV8, este vorba despre companii care gestionează regimul de vânzare a bunurilor Duty Free.

Întrebată de ce abia acum se desfășoară operațiunea de sechestrare a bunurilor, Bețișor a precizat că procesul de evaluare a durat o perioadă, s-au analizat informațiile parvenite de peste hotare, iar ulterior procurorii au luat decizia.

Bețișor nu a răspuns exact la întrebarea dacă Ilan Șor este sau nu în țară. „Astăzi, la Curtea de Apel Cahul are loc ședința de judecată în cazul său. Dacă va veni, veți vedea, trebuie să se prezinte. Dacă nu, procurorii vor lua măsuri”, a precizat procurorul.

Am încercat să obținem o reacție de la purtătorul de cuvânt al lui Ilan Șor. Ni s-a spus că va reveni mai târziu cu un apel.

Amintim că după cedarea puterii de către democrați, Ilan Șor nu a mai avut ieșiri în spațiul public. Șeful statului, Igor Dodon, dar și ministrul de Interne, Andrei Năstase, au spus că acesta ar fi plecat din țară, odată cu fostul președinte al PDM, Vlad Plahotniuc. 

Vicepreședintele PDM Andrian Candu a fost întrebat dacă Ilan Șor ar putea scăpa de pedeapsă, dacă ar fugi în Israel, stat a cărui cetățenie o deține.„Dacă nu va fi extrădat, și-ar putea ispăși pedeapsa acolo, a spus democratul.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!