Președintele Asociației, Vlad Bilețchi, a spus că tinerii de la ODIP își asumă responsabilitatea de a transmite această ștafetă primită de la bunici, care au organizat asemenea evenimente. „Pentru a marca ziua Tricolorului, cu această ocazie vom împărți tuturor trecătorilor din parc panglici tricolore, precum și pliante informative despre avantajele și beneficiile unirii Republicii Moldova cu România, dar și miturile ce țin de unire. Avem broșuri, unde explicăm apariția statului Republica Moldova”, a spus Vlad Bilețchi.

 

„Am venit astăzi aici pentru a promova tricolorul, pentru a sărbători drapelul naționalităților români. Vom împărți în inima Chișinăului panglică tricolor și vom aduce la cunoștință că, de fapt, astăzi este ziua drapelului ce ne simbolizează și ne caracterizează”, a spus Ana-Maria Madan, secretar general ODIP.


„Am venit la bustul lui Mihai Eminescu, pentru că el a fost cel care a promovat valorile românești. Tricolorul semnifică niște valori românești pe care le are fiecare om în parte, semnifică cultura, dragostea față de patrie. Cele trei culori înseamnă virtute, credință iar culoare roșie ce semnifică sângele vărsat de către strămoșii noștri. Credem că fiecare dintre noi ar trebui să sărbătorească ziua Tricolorului”, a menționat Mădălina Papuha, o tânără participantă la flashmob.


Trecătorii au salutat această inițiativă. „Foarte drăguț acest gest, sunt surprins că sunt așa tinerii care gândesc românește. Am primit un așa tricolor, care ne amintește de patria noastră, de intentitatea noastră. Tricolorul pentru mine înseamnă unitatea românilor de pretutideni, este ceea ce răsare în sufletul nostru de la daci în coace, și se perpetuează peste secole, asta pe mine mă bucură și mă face împlinit”, a spus un domn.


„Sunt originară din Ialoveni, plecată în diaspora de 13 ani. Acolo sărbătorim când avem ocazia, fiindcă multă lume lucrează, dar ne întâlnim la alte evenimente culturale. Tricolorul este un simbol al unității noastre, pentru că ambele maluri ale Prutului au aceleași culori și simțim la fel. De fiecare dată când văd tricolorul sunt emoționată, mai ales peste hotare. Am venit să susțin tinerii din ODIP, o fac și din diasporă și îi îndemn și pe ceilalți să facă la fel”, a menționat Mariana Plămădeală.


„Am venit aici cei cu inima română, să nu uităm că rădăcinile ne aparțin din buneii, străbuneii noștri din România, care au avut curaj să facă o țară mare, să ne-o lase moștenire nouă, suntem rupți din trupul țării și ne doare. Astăzi sunt cu acest tricolor, dar am și o altă amintire legat de el. Întâmplarea a fost că la 9 februarie mi-a fost intentat dosar penal, fiindcă eram cu tricolorul în fața bustului lui Ștefan cel Mare și la 18 februarie am primit 1000 de lei amendă. Fapta mea, că umblu cu tricolorul unui stat străin, a fost calificată drept comportament de trădător”, a povestit Petru Nederiță.

Unioniștii au împărțit trecătorilor panglici tricolore, pliante informative, dar și cărțulii despre identitatea românească.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Tricolorului românesc, marcată anual la data de 26 iunie. Anul trecut, cu ocazia Zilei Tricolorului, asociația „UNIREA-ODIP”, au adus onor Tricolorului la Cimitirul Eroilor Români din Chișinău.

* Autor: Lucia Dascalescu, studentă SSAJ, stagiară

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!