Au cumpărat apartamente, dar au rămas în stradă. Mai multe familii se plâng că au fost duse de nas de o companie de construcții

Au cumpărat apartamente, dar au rămas în stradă. Mai multe familii se plâng că au fost duse de nas de o companie de construcții

Mai multe familii și-au cumpărat apartamente într-un bloc din capitală, dar construcția așa și nu a fost dată în exploatare. Ajunși în pragul disperării, investitorii au organizat o conferință de presă, unde s-au plâns pe lipsa de acțiune a instituțiilor de drept. Calvarul a început din momentul în care compania de construcții a intrat în insolvență.

Oamenii spun că și-au cumpărat apartamente începând cu anul 2015, atunci când clădirea nu era încă ridicată. Deși li s-a promis că blocul, amplasat în strada Mihail Sadoveanu 15, va fi dat în exploatare în 2016, termenul era amânat în fiecare an. Iar în iulie 2018, prin decizia instanței de judecată, compania de construcții a intrat în insolvență.

„La începutul anului 2018, compania „Consam” avea zero datorii externe. În februarie, pleacă 40 de apartamente din gestiune. Ulterior, au fost transferate toate debaralele companiilor afiliate. Când s-a depus cererea de insolvabilitate, compania nu mai avea active, ca să nu ai ce cere de la ea. Toți investitorii au dreptul să ceară achitarea penalităților. În plus, au fost două cazuri tragice pe șantier. Un muncitor a decedat, iar altul a ajuns invalid. Dacă dai blocul în insolvență, nu ești dator la nimeni”, a declarat unul dintre investitori, Victor Pescari.

Publicitate

Deși proprietarii apartamentelor încearcă să-și găsească dreptatea în instanța de judecată, aceștia spun că procesul este tergiversat intenționat.

„Mereu, hotărârile erau luate de partea lor. Tot ce ceream noi era respins, tot ce cereau ei era acceptat. Noi cerem doar să se facă dreptate și să se întoarcă organele de drept cu fața la noi. Noi am strâns bănuț cu bănuț, ca să cumpărăm un apartament. Ei stau cu burta la soare, dar noi în chirie”, a menționat Nina Potîngă.

„Ne-au ajutat rudele cu bani, creditul abia acum finalizăm să-l achităm. Avem un copilaș de patru ani, în două luni vine următorul copilaș. Stăm la chirie. Până acum am fost hrăniți cu promisiuni. Ni s-a spus că ei pun accent pe calitate. Odată am fost amenințată că dacă o să-i satur, o să rămân fără apartament. Din internet am aflat că această companie intră în insolvabilitate. S-au schimbat doi judecători, cinci administratori de insolvență. De unde să cerem dreptate? Copilul e mare deja, știe că avem casă cumpărată, știe că o să aibă camera lui. Mă întreabă mereu când o să ne dea casa? Ce să-i spun? Vine al doilea copil, iar noi tot la chirie stăm”, a povestit cu lacrimi Cristina Rudei.

„Oamenii au încheiat contracte de investiție, dar stau și așteaptă pe la ușile instanțelor. Companiile încep construcțiile și nu le finalizează. E o schemă bine pusă la punct, să pună pe umerii oamenilor ceea ce ei nu finalizează. Procesul se tergiversează de avocatul companiei de construcții. El a spus în fața judecătorului că va tergiversa procesul atâta timp cât nu se va realiza ceea ce și-a pus în plan. Fie depune o cerere de amânare, fie se schimbă avocatul. Următorul vine și spune că nu știe dosarul. Ulterior, cere strămutarea la o altă instanță”, a declarat avocatul unui grup de locatari, Ion Ciumac.

Oamenii au mai spus că s-au adresat la Procuratura Generală, în speranța că se vor porni investigații suplimentare pentru escrocherie. Solicitările le-au fost însă refuzate. „Persoana care conduce companiile date nu este una simplă, e una din cadrul Președinției”, a subliniat Victor Pescari, fără a da însă nume.

Am încercat să contactăm compania „Consam”. Site-ul acesteia nu mai este disponibil, iar numărul de telefon indicat pe pagina oficială de Facebook este deconectat.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal