Reforme, replicarea bunelor practici dar și îmbunătățirea sistemului juridic. Sunt doar câteva dintre elementele care, potrivit ambasadorului SUA în țara noastră, vor contribui la scăparea Moldovei de corupție. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro Tv.
„Totul începe de la oamenii potriviți în locul potrivit. Nu doar la nivel național. Sunt sigur că există judecători onești în sistem. Poate cu această schimbare în politică vom avea un stat de drept. Poate judecătorii vor începe să lucreze în interesul legii, nu în interese personale. Dacă nu existe reforme, trebuie să fie înlocuiți oamenii care nu fac față”, a spus diplomatul.
Hogan este de părere că și salariile joase ar reprezinta o ușă spre corupție:
„Pachetul de compensare trebuie să fie analizat. Știu că judecătorii au cele mai mari salarii din sectorul public. Trebuie să fie aplicată legea, iar când cineva o încalcă să fie tras la răspundere. Noi am oferit asistență tehnică în ceea ce ține de recrutarea și instruirea judecătorilor. Sper că acum există voință politică pentru acest lucru”.
Ambasadorul american a venit și cu listă de pași pe care ar trebui să-i facă reprezentanții clasei politice pentru a îmbunătăți viața oamenilor simpli.
„ Să consolideze sectoarele care deja au investiții străine. Sectorul agricol, sectorul TIC, sectorul vinicol. Vinul este brandul țării, chiar și în magazinele din Washington se vinde vin moldovenesc. Un alt pas ține de replicarea bunelor practici. Ceea ce s-a făcut în domeniul TIC poate fi replicat și în altă domenii. Demonopolizarea inteligentă trebuie să fie întreprinsă. Sistemul juridic trebuie să fie îmbunătățit, astfel ca oamenii să aibă încredere în sistemul judiciar de aici. Să știe că li se va face dreptate”, a adăugat Dereck J. Hogan.
Hogan este cel de-al nouălea ambasador al Statelor Unite la Chișinău.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
