„Siberia din oase” este un film despre basarabenii deportați de Stalin în Siberia. Regizat de Leontina Vatamanu, filmul este construit pe baza mărturiilor a patru protagoniști care au fost ridicați și trimiși forțat în Siberia, în cel de-al doilea val de deportări, care a avut loc în noaptea din 6 spre 7 iulie 1949.
Fiecare episod are o istorie separată, iar în ansamblu, ele reconstituie ororile prin care au trecut basarabenii deportați de regimul lui Stalin. „Am vrut ca acești protaginiști să se regăsească în istoriile pe care le-am ecranizat. (..) Ion Radu este un om stâncă, un om cu demnitate”, spune Leontina Vatamanu. Bărbatul împreună cu alți foști deportați au construit o biserică în satul Cornești, raionul Ungheni, închinată represiunilor staliniste.
Foștii deportați sunt de fapt copiii anilor 40, care și-au petrecut copilăria în Siberia. Amintirele lor sunt despre foame, sete, frică, muncă și morți. „Am mers 18 zile cu trenul, într-un vagon pentru vite. Toată noaptea trenul mâna ca acceleratorul, dar ziua stăteam în soare. (...) În Siberia ne dădea două cartoafe și crupe”, povestește Ion Radu care a fost deportat împreună cu mama sa și doi frați. Mama lui Ion Radu a decedat pe pământ siberian, iar tatăl său a stat închis timp de zece ani în Siberia.
Filmul a fost lansat cu ocazia marcării a 70 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. La acea operațiune au participat peste 4 mii de lucrători operativi ai Ministerului Securității de Stat al URSS, inclusiv aduși din alte republici; peste 13 mii de ofițeri și soldați și aproape 25 de mii de activiști de partid din Moldova. Pentru ridicarea basarabenilor au fost mobilizate 4 mii de autovehicule, 30 de garnituri de tren cu 1575 de vagoane pentru vite. În total au fost deportate 11.293 de familii, dintre care 11.889 erau copii, aflăm din docudrama „Siberia din oase”, lansată vineri, 28 iunie la Chișinău.
Docudrama este o combinație dintre ficțiune și documentar. Producătorul Virgiliu Mărgineanu spune că s-a lucrat doi ani la acest film care este despre noi și țara noastră.
„Siberia din oase” este o producție OWH Studio, cu suportul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, în asociere cu Moldova-Film și Paradox-Film de la București. Toate întâmplările din acest film sunt adevărate.
Filmul va fi proiectat în perioada 29 iunie - 3 iulie, ora 17:50, la Patria Loteanu din Chișinău. Biletele pot fi procurate la casele cinematografului. Un bilet pentru sâmbătă și duminică costă 105 lei, iar pentru zilele de luni, marți și miercuri - 85 de lei.
Vezi și aceste știri

Cel puțin șase persoane au murit în Harkov în urma unui atac cu rachete (VIDEO)

O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter

Directorul Institutului Mamei și Copilului va fi sancționat de ministra Sănătății. Medicii spitalului nu ar fi respectat protocolul în cazul unei fetițe care a fost abuzată sexual
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
