Ce spune Ion Ceban despre o potențială luptă cu Andrei Năstase pentru fotoliul de la Primărie

Ce spune Ion Ceban despre o potențială luptă cu Andrei Năstase pentru fotoliul de la Primărie

Vicepreședintele Parlamentului, Ion Ceban nu exclude că ar putea candida la alegerile locale care vor fi organizate în acest an în municipiul Chișinău. În cadru unui interviu pentru Europa Liberă, Ceban a precizat că în cazul în care contracandidatul său va fi Andrei Năstase, va încerca să găsească un limbaj comun cu acesta.

„Cred că vom găsi limbaj comun. Cred că va fi o altfel de campanie, dacă se ajunge, totuşi, la o astfel de situație când o să fiu eu, de exemplu, şi domnul Năstase. Eu atunci mi-am dorit foarte mult să nu discutăm despre „tancurile ruseşti” şi „papucul jandarmului” sau alte lucruri, când nu vine nici Trump, nici Putin să ne strice asfaltul pe bulevardul Ştefan ce Mare. Să discutăm despre cum poate fi dezvoltat oraşul. Şi eu cred că noi putem găsi, în acest sens, o albie de comunicare, aşa ca să nu deranjeze pe unii sau pe alţii. Şi să învingă cel care are un program mai bun, indiferent cine din cei doi”, a spus Ceban.

Totodată, socialistul nu exclude că alegerile locale pot fi o piatră de încercare pentru trăinicia coaliţiei:

„Dar eu cred că vom avea suficientă capacitate ca să nu ne certăm în această privinţă cu cei din Blocul ACUM, pentru că scopul major de a face schimbări în ţară este mai presus decât orice funcţie”

În iunie 2018 Ion Ceban s-a mai duelat odată cu Andrei Năstase pentru funcția de primar al capitalei.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.