Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon consideră că afirmația ministrului Afacerilor Externe, Nicu Popescu, precum că conflictul armat de pe Nistru a fost „război civil”, este una echilibrată, „așa cum trebuie să fie poziția unui ministru de Externe”.
„Noi dacă vrem să ne mișcăm înainte, să rezolvăm problema transnistreană, să asigurăm reintegrarea țării, trebuie să ne uităm mai puțin la ceea ce a fost și să dăm aprecieri, pentru că a fost o tragedie pentru noi toți, și pentru malul stâng, și pentru malul drept. De aceea, indiferent de calificativele la ceea ce a fost, evident că nu se uită, pentru că au murit oameni și pe malul drept și pe malul stâng. Important acum este să vedem cum rezolvăm această problemă și cum tămăduim această rană, pentru că este o rană pe corpul Moldovei. Declarațiile tari nu vor ajuta. Este o poziție echilibrată, așa cum trebuie să fie poziția unui ministru de Externe”, a declarat Igor Dodon.
Amintim că ministrul de Externe, Nicu Popescu, s-a trezit cu mai multe critici, după ce, în cadrul unei conferințe de presă de la București, a spus că ceea ce s-a întâmplat la Nistru în anii ’92 a fost un război civil. Asta deși mai mulți istorici insistă că acel conflict a fost un război de agresiune a Rusiei împotriva Republicii Moldova.
La scurt timp, ministrul a venit cu precizări pentru a calma spiritele. „În timpul conflictului din 1992 ne-am aflat într-o stare regretabilă în care unii cetățeni ai RM s-au aflat în stare de conflict armat cu alți cetățeni ai RM. Pentru noi, toți locuitorii regiunii transnistrene au fost, sunt și vor fi cetățeni ai țării noastre. În același timp întotdeauna s-a cunoscut și recunoscut că forțele armate ale Federației Ruse nu au jucat un rol neutru și că au susținut acest conflict. Prin urmare, am fost martori ai unui conflict în care forțele armate rusești au susținut Tiraspolul”, a explicat Popescu.
Vezi și aceste știri

O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
