Europarlamentarii Brexit s-au întors cu spatele în timpul intonării imnului UE în Parlamentul European

Europarlamentarii Brexit s-au întors cu spatele în timpul intonării imnului UE în Parlamentul European

Nigel Farage şi europarlamentarii Partidului Brexit s-au întors cu spatele în timpul intonării imnului Uniunii Europene, la începutul primei ședințe a noului Parlament European, desfășurată marți la Strasbourg, anunță Euractiv.ro

Europarlamentarii Brexit, formațiune înființată recent de Nigel Farage, un susținător înfocat al ieșirii Marii Britanii din UE, au refuzat inițial să se ridice în picioare, în momentul în care a început ”Oda Bucuriei” de Beethoven, imnul oficial al Uniunii Europene.

Antonio Tajani, președintele Parlamentului în fosta legislatură, le-a atras atenția că trebuie să se ridice în picioare: ”E vorba de respect. Nu înseamnă că eşti de acord cu viziunea Uniunii Europene. Dar dacă asculţi imnul unei ţări, trebuie să te ridici în picioare”.

Marea Britanie a fost nevoită să organizeze alegeri pentru Parlamentul European la sfârșitul lunii mai, împreună cu restul Europei, pentru că nu a găsit în timp util o soluție acceptabilă pentru implementarea deciziei de a părăsi Uniunea, adoptată prin referendum încă din 2016.



În urma votului din mai, Uniunea Europeană își stabilește zilele acestea noii lideri. Reprezentanții țărilor membre nu au reușit, până în prezent, să cadă de acord asupra funcțiilor de top din instituțiile europene (președintele Consilului și membrii Comisiei Europene). Parlamentul European îşi va alege noul preşedintele miercuri, pe 3 iulie.


Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter

O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter

Directorul Institutului Mamei și Copilului va fi sancționat de ministra Sănătății. Medicii spitalului nu ar fi respectat protocolul în cazul unei fetițe care a fost abuzată sexual

Directorul Institutului Mamei și Copilului va fi sancționat de ministra Sănătății. Medicii spitalului nu ar fi respectat protocolul în cazul unei fetițe care a fost abuzată sexual

Președintele francez și premierul indian promit să colaboreze pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Președintele francez și premierul indian promit să colaboreze pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 2
    Prețul motorinei mai mare decât cel al benzinei. Cât vor costa mâine carburanții
  • 3
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
  • 4
    Cererea de chemare în judecată depusă de liderul PACE Gheorghe Cavcaliuc împotriva mai multor instituții media, printre care și AGORA a fost scoasă de pe rol. Decizia, emisă de Judecătoria Chișinău (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.