Cine sunt candidații care pretind la fotoliul de șef al IGP
Șase candidați pretind la fotoliul de șef al Inspectoratului General de Poliție (IGP) din cadrul Ministerului de Interne. Aceștia urmează să treacă proba scrisă a concursului.

Cei șase candidați dețin deja diverse funcții de conducere în structurile poliției. Iată lista publicată de MAI:
- Șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari
- Șeful Direcției de poliție din cadrul autonomiei Găgăuze, Ivan Cebotari
- Șeful Direcției juridice din cadrul IGP, Viorel Cernăuțeanu
- Șeful adjunct al Inspectoratului de Poliție de la Bălți, Dumitru Cebotari
- Șeful Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, Lilian Levandovschi
- Șeful Direcției relații internaționale și asistență externă din cadrul IGP, Vladimir Negura.
Proba scrisă este programată pentru data de 9 iulie curent, la ora 09:00, la sediul central al MAI. Ulterior, cei admiși vor trece și proba interviului.
Concursul este organizat după ce fostul șef al Poliției Naționale, Alexandru Pînzari, și-a dat demisia. Ministrul de Interne l-a numit, temporar, în acest fotoliu pe fostul magistrat Gheorghe Balan. Decizia a fost însă criticată, pentru că cei doi ar fi cumetri.
Scriem pentru tine. Vrei să ne susții?
Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație.
Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.
Îți mulțumim!
Vezi și aceste știri

MAI a demarat concursul pentru alegerea unui nou șef IGP, iar Cavcaliuc vrea să fie președintele comisiei care-l va selecta

Proaspătul șef al IGP ar putea fi demis? Sandu: „Va trebui să se anuleze decizia prin care a fost numit în funcție”
