General Media Group (GMG), trustul media care deține posturile Publika TV, Canal 2, Canal 3 și Prime TV, a spus că sechestrul aplicat pe studiourile în care își desfășoară activitatea nu are vreo legătură directă cu instituțiile media. Și asta pentru că spațiile respective sunt închiriate de la „Finpar Invest”. Asta se menționează într-o declarație publicată de GMG, după ce mai multe proprietăți înregistrate pe compania respectivă au fost sechestrate de oamenii legii în cadrul unui dosar pornit pentru spălare de bani.
Trustul media a mai menționat că în studiourile și redacțiile posturilor TV nu au avut loc percheziții. Mai mult, a subliniat că vrea să creadă că aceste acțiuni „nu fac parte dintr-o campanie orchestrată politic”.
„Sperăm că toate aceste acţiuni nu reprezintă o reacţie a puterii politice la ştirile, reportajele, dezbaterile şi anchetele jurnalistice difuzate, în care au fost dezvăluite abuzuri, ilegalităţi, derapaje democratice ale autorităţilor şi au fost scoase la iveală problemele de integritate ale unor actori politici”, se mai arată în declarație.
GMG a făcut apel la organizaţiile media naţionale şi internaţionale, la misiunile diplomatice, „să monitorizeze situaţia descrisă, să susţină dreptul la libera exprimare şi să condamne orice tentativă de intimidare a instituţiilor de presă, de comitere a unui abuz şi de îngrădire a dreptului jurnaliştilor de a informa publicul”.
Amintim că mai multe proprietăți înregistrate pe Finpar Invest SRL, companie de bază în imperiul imobiliar a lui Vladimir Plahotniuc, au fost sechestrate de oamenii legii în cadrul unui dosar pornit pentru spălare de bani, potrivit RISE Moldova. Miza în scenă a fost pusă de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale pe 26 iunie curent, la două săptămâni de la plecarea subită din țară a liderului democrat.
Puteți vedea mai jos declarația integrală:
Vezi și aceste știri

Dodon, după ce procurorii au solicitat mandat de arest: „Împotriva unui lider de opoziție este format un grup de investigație compus din peste 50 de persoane”

Elevii din Republica Moldova au cucerit trei medalii de bronz și mențiuni de onoarela Olimpiada Europeană de Fizică

Maia Sandu, absolventă a Harvard Kennedy School, a susținut un discurs la ceremonia de absolvire a promoției 2022 (VIDEO)
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
