Membrii Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media au cerut demisia in corpore a membrilor Consiliului Audiovizualului (CA). Se întâmplă după ce parlamentarii au dat aviz negativ și au respins raportul de activitate pentru anul 2018 al CA.
Decizia a fost luată de comisie cu șase voturi pentru și o abținere, după audierea raportului, prezentat de preşedintele CA, Dragoş Vicol.
Totodată, membrii comisiei au luat decizia de a constitui un o comisie ad-hoc pentru monitorizarea mass-media, condusă de deputatul blocului ACUM, Lilian Carp.
Deciziile luate miercuri în cadrul comisiei urmează a fi incluse într-un aviz și prezentate în plenul Parlamentului.
În situaţia în care Parlamentul respinge raportul anual al CA, Consiliul este obligat ca, în termen de 30 de zile, să prezinte un program de măsuri concrete pentru remedierea carenţelor semnalate. Odată cu prezentarea raportului CA, comisia parlamentară de profil prezintă un aviz asupra legalităţii activităţilor Consiliului, asupra corectitudinii şi transparenţei operaţiunilor financiare, potrivit Moldpres.
Citește și: Postul public Moldova1, avertizat pentru modul în care a reflectat criza politică din 8-9 iunie
Vezi și aceste știri

Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău

Din Moldova spre Ucraina a pornit a doua tranșă cu ajutor umanitar în valoare de 67,5 milioane de lei
