Toate proprietățile de pe strada Bulgară din Capitală, înscrise pe numele lui Vladimir Plahotniuc, au fost vândute recent. S-a întâmplat în ziua de 21 iunie curent, cu doar trei zile înainte ca fostul șef al democraților să-și depună mandatul de președinte al formațiunii politice. Noul proprietar este finul său de cununie, ex-președintele Parlamentului, Andrian Candu, scrie Centrului de Investigații Jurnalistice.
Potrivit sursei citate, la 21 iunie, Candu a cumpărat două imobile, o încăpere nelocativă de 134,6 metri pătrați și un apartament de 234,8 metri pătrați (după comasarea, în decembrie 2018, a două apartamente). Candu a achiziționat și două încăperi nelocative în blocul de pe Bulgară, cu suprafața de 23,2, respectiv 23 de metri pătrați. Tranzacția încheiată între cei doi democrați se cifrează la circa 2, 6 milioane de lei.
În 2018, Vladimir Plahotniuc și-a radiat numele și de pe alte două imobile pe care le avea în proprietate în blocul respectiv. Astfel, în iulie 2018, pe numele Oxanei Childescu, soția lui Plahotniuc, a fost trecută o încăpere locativă de 1.470 de metri pătrați, după comasarea a două apartamente înscrise pe numele fostului președinte al democraților și a altor șase locuințe înregistrate anterior pe numele ei.
În același timp, la sfârșitul anului trecut, Oxana Childescu a devenit proprietara unei alte locuințe, de 134,7 metri pătrați, după ce a unit un apartament de 66 de metri pătrați pe care deja îl avea, cu un altul, de 61,6 metri pătrați, pe care l-a cumpărat.
În total, în blocul de pe strada Bulgară, în afară de imobilele vândute recent lui Andrian Candu, zece apartamente și alte zece încăperi nelocative cu suprafața cuprinsă între 6,5 și 82,8 metri pătrați aparțin mamei, surorilor și fraților, dar și soției lui Vladimir Plahotniuc.
Vezi și aceste știri

Mitropolia Moldovei, OMS au tipărit 100 de mii de iconițe

Doi cetățeni ai Azerbaidjanului, condamnați la opt ani închisoare pentru șantaj. Ar fi pretins de la un alt azer 10 mii de euro

La practic doi ani de la incendiul de la Filarmonica Națională, Ministerul Culturii abia în septembrie 2022 va anunța concurs de idei pentru o nouă clădire
Advertoriale

Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)
