În urma acțiunilor întreprinse de procurorii PCCOCS și ofițerii INI s-a stabilit că gruparea avea drept scop să obțină bani prin înșelăciune și abuz de încredere de la cetățenii moldoveni, sub pretextul că sunt membri ai asociației obștești, necomerciale „Altera”.

Membrii grupului criminal se prezentau drept specialiști în medicină, abilitați în vindecarea persoanelor dependente de droguri și alcool, dar de facto aceștia nu erau certificați sau abilitați de a presta asemenea servicii. 

Bănuiții au închiriat o casă într-un sector de vile, din raionul Orhei, unde au creat condiții ca persoanele care au apelat la serviciile lor, să nu o poată părăsi. Astfel, cetățenii care veneau să se vindece erau privați de libertate contrar voinței lor. 

                  

Membrii grupului criminal administrau cetățenilor moldoveni diverse medicamente, destinate tratamentului persoanelor bolnave de schizofrenie. 

Potrivit oamenilor legii, pentru „tratament” bărbații cereau între 10 și 15 mii de lei. Șapte cetățeni moldoveni au avut de suferit în urma activității ilegale a acestei grupări. Victimele sunt supuse expertizei medicale pentru a identifica prejudiciul adus stării de sănătate.

Anterior, membrii grupării au fost judecați pe teritoriul Ucrainei pentru diverse infracțiuni precum comercializarea ilegală a drogurilor, răpiri de persoane, tâlhării, jafuri și furturi. Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă de la trei la șapte ani privațiune de libertate. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!