Reprezentanții a șase instituții din societatea civilă au cerut președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, să nu ia în calcul adresarea Camerei de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova) și Asociației Businessului European (EBA Moldova) în privința accizării IQOS. În timp ce primele două instituții cer deputaților să invite mediul de afaceri la consultări publice, membrii societății civile îi îndeamnă pe aleșii poporului să nu ia în calcul scrisoarea primită, întrucât R. Moldova s-a angajat să nu colaboreze cu industria de profil la elaborarea politicilor privind controlul tutunului.
La începutul acestei săptămâni, a fost făcută publică o scrisoare a AmCham și EBA în care cele două instituții se arată îngrijorate de modalitatea în care a fost promovat proiectul prin care se dorește ca produsele din tutun care nu arde, IQOS și Glo, să fie accizate la același nivel cu restul produselor din tutun.
Drept răspuns, unii membri ai societății civile cer Parlamentului să nu ia în calcul această scrisoare.
„R. Moldova a ratificat Convenţia-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului, încheiată la Geneva la 21 mai 2003. Conform Convenției, Republica Moldova s-a angajat să nu colaboreze cu industria tutunului la elaborarea politicilor privind controlul tutunului”, se arată într-o adresare a societății civile.
Semnatarii afirmă că printre membrii Asociației Businessului European (EBA Moldova) și ai Camerei de Comerț Americane se numără liderii mondiali în producția de țigări: Phillip Morris, British American Tobacco și Japan Tobacco International (JTI).
„Respectiv cele două organizații reprezentă interesele comerciale ale industriei tutunului. Exprimăm susținerea față de proiectul legislativ nr. 52 din 31.05.2019 și Vă solicităm, întru respectarea angajamentelor față de Organizația Mondială a Sănătății, să respingeți avizele, propunerile, sesizările și alte acte din partea EBA Moldova, AmCham Moldova și alte organizații de producere/distribuție a tutunului (industria tutunului)”, cer aceștia.
Semnatari/-e:
Stela Bivol – Directoare a Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate, Membră a Consiliului
Național Coordonator în domeniul Controlului Tutunului
Antonița Fonari – Directoare a Platformei pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile
Omului (CAP) Membră a Consiliului Național Coordonator în domeniul Controlului Tutunului
CReDO – Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului
Olga Bîtcă – Reprezentanta Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului
Sorina Macrinici – Directoare a Programului Societate Civilă și Democrație. Centrul de Resurse
Juridice din Moldova
Rodion Gavriloi – Membru al Consiliului Național Coordonator în domeniul Controlului Tutunului
Vezi și aceste știri

Rusia vrea să treacă la un sistem de educație „de interes național”. Cum vor fi afectați studenții

Azerbaidjan a oferit o cotă suplimentară de autorizații pentru transportatorii moldoveni de marfă

Start vânzare bilete pentru prima ediție #ROOFOFFLINE din această vară. Știi tu... număr limitat de locuri și preț special pentru perioada de early bird
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
