Cum evităm toxiinfecțiile alimentare pe timp de vară

Cum evităm toxiinfecțiile alimentare pe timp de vară

Creşterea temperaturilor asociată verii este corelată cu un pericol mai mare de producere a toxiinfecţiilor alimentare. Venirea verii este asociată cu creşterea temperaturilor şi, în general, cu perioada vacanţei şi a concediilor, din păcate, aceeaşi perioadă prezintă şi un număr mai mare de  toxiinfecţii alimentare, scrie EA.md.

„Ignorarea regulilor legate de siguranţa alimentară e un drum către dezastru”, a declarat dr. Diane Calello de la Universitatea Rutgers din New Jersey, Statele Unite, pentru Futurity.

Dr. Calello explică faptul că vara, datorită creşterii temperaturii, creează condiţiile ideale ale dezvoltării şi înmulţirii germenilor care cauzează toxiinfecţiile. „Riscul toxiinfecţiilor alimentare creşte între 4 şi 60 de grade Celsius”, a afirmat ea.

„Efectele toxiinfecţiei alimentare se pot face simţite de la câteva ore la câteva zile şi includ dureri de cap, stări de vomă, amaţeli, crampe stomacale, diaree sau febră”, a mai adăugat dr. Calello.

Deoarece contaminarea hranei pe care o consumăm poate apărea în orice moment de la recoltare până consum, este important să urmărim aceşti opt paşi:

1. Spălarea mânilor cu apă şi săpun înainte de a prepara hrana.

2. Atunci când suntem la cumpărături, să avem grijă să punem la urmă în coşul de cumpărături carnea sau fructele de mare. De asemenea, este important să ne asigurăm că acestea nu intră în contact cu celelate produse cumpărate.

3. Spălarea fructelor şi legumelor şi evitarea contactului acestora cu carnea crudă;

4. Păstrarea cărnii în frigider, la o temperatură scăzută, până în momentul în care decidem să o preparăm.

5. Gătirea cărnii la temperaturi ridicate pentru a ne asigura că bacteriile care ne pot face rău au fost neutralizate.

6. Folosirea unor containerea mai mici în care să depozităm hrana preparată, astfel, bacteriile nu vor avea posibilitatea de a se dezvolta din cauza temperaturii scăzute din frigider.

7. Depozitarea hranei preparate termic în frigider în mai puţin de una-două ore din momentul preparării pentru a evita dezvoltarea bacteriilor.

8. Evitarea consumului de aluat crud sau a compoziţiei de prăjituri. Ingredientele folosite pentru acestea ar putea conţine bacterii.

Vezi și aceste știri
Caz de braconaj în Rezervația Natuarală „Codrii”: Ar fi împușcat un cerb și ar fi fugit în pădure

Caz de braconaj în Rezervația Natuarală „Codrii”: Ar fi împușcat un cerb și ar fi fugit în pădure

Candu, despre candidatul la prezidențiale: Orice partid care reușește să ajungă la un nivel eficiență este păcat să nu aibă un candidat pentru alegeri

Candu, despre candidatul la prezidențiale: Orice partid care reușește să ajungă la un nivel eficiență este păcat să nu aibă un candidat pentru alegeri

AMDM dă asigurări că farmaciile din țară dispun de măști de protecție. Prețul variază în funcție de calitate

AMDM dă asigurări că farmaciile din țară dispun de măști de protecție. Prețul variază în funcție de calitate

Advertoriale
Săptămânalul de analiză economică al Victoriabank a ajuns la ediția 100

Săptămânalul de analiză economică al Victoriabank a ajuns la ediția 100

Pe urmele epidemiei de gripă. Ce reguli ar trebui să respectăm

Pe urmele epidemiei de gripă. Ce reguli ar trebui să respectăm

Refinanțarea creditelor te ajută să economisești. Cum poți afla mai multe despre această procedură

Refinanțarea creditelor te ajută să economisești. Cum poți afla mai multe despre această procedură

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • PlayGround cu Alexandru Baltag: 100 de stații electrice până la sfârșitul lui 2020
    PlayGround cu Alexandru Baltag: 100 de stații electrice până la sfârșitul lui 2020
  • Nota de plată a lui Alexandru Luchianov. Despre profitul vinăriei Et Cetera, bani pierduți, dezvoltare personală și cum e să faci business cu fratele (VIDEO)
  • PlayGround cu Lisa Guțu: Cum dezvolți un fintech de milioane de dolari
  • PlayGround cu Vitalie Tătaru: Digital Banking
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Cristina Pozneac: „Fotografia este despre viață.”. Interviu cu și despre EA, cea care...
  • Legați prin sânge și aceeași pasiune. „Frații E30” despre interesul pentru mașini,...
Cele mai populare
  • 1
    Ghețarii se topesc văzând cu ochii: NASA a publicat o serie de imagini care demonstrează că Antarctica rămâne fără gheață
  • 2
    Grevă sau nu prea? De dimineață, pe străzile capitalei, au putut fi observate mai multe microbuze de linie (FOTO)
  • 3
    Doi colonei SPPS s-ar fi îmbătat și ar fi distrus o mașină nouă din cadrul instituției
  • 4
    Microbuzele care nu au ieșit astăzi la linie ar putea rămâne definitiv fără contract cu Primăria. Ceban: „Nu vreți, stați acasă”
Autentificare