O vedetă de pe Instagram a vândut apa în care a făcut baie, cu 30 de dolari sticluța

O vedetă de pe Instagram a vândut apa în care a făcut baie, cu 30 de dolari sticluța

Belle Delphine este o vedetă de pe Instagram care a reușit să facă bani din piatră seacă. Le-a propus celor peste 3,9 milioane de urmăritori să-i cumpere apa în care a făcut baie, scrie Playtech.

Fanii au ieșit la înaintare și au dat 30 de dolari pe o cutiuță cu apa în care Belle Delphine s-a bălăcit.

Recipietele cu apă au dispărut de pe stoc în trei zile. Ea a publicat două fotografii pe Instagram în care spunea că este dispusă să vândă apa „tuturor băieților însetați”. Ea precizează pe site că apa nu este potabilă și „are doar valoare sentimentală”.

Ea a făcut reclamă la produs pe Instagram, a publicat clipuri cu ea în cadă, în timp ce-și turna apă pe corp. Tactica a funcționat dacă s-a vândut tot stocul în trei zile.

Unii au spus că este deplorabil că încearcă să facă bani astfel, alții au considerat că este dezgustător să cumperi apa de baie în timp ce alții au lăudat-o. „Face bani pe idioți. Cea mai bună metodă de a face bani este să-i iei de la oamenii stupizi, să-i faci să-și cheltuiască banii pe prostii”.

Chiar ea a recunoscut că este ciudat că fanii ar vrea să-i cumpere apa, dar a promis că o să mai facă pe viitor. Fata de 19 ani are peste 3,9 milioane de urmăritori și ar putea depăși pragul de 4 milioane în curând.

Vezi și aceste știri
India a devenit a treia cea mai afectată țară de criza COVID-19

India a devenit a treia cea mai afectată țară de criza COVID-19

Mai mulți locuitori ai capitalei vor rămâne fără apă potabilă timp de două zile

Mai mulți locuitori ai capitalei vor rămâne fără apă potabilă timp de două zile

Lucrările de construcție a drumului R1 au fost reluate. Acestea urmează a fi finalizate în luna mai a anului viitor

Lucrările de construcție a drumului R1 au fost reluate. Acestea urmează a fi finalizate în luna mai a anului viitor

Advertoriale
Transferurile rapide de la Victoriabank îți aduc premii bănești

Transferurile rapide de la Victoriabank îți aduc premii bănești

Huawei P40 Pro: poate fi customizat cu cele mai tari aplicații internaționale, are cea mai bună cameră foto de pe piață și arată impecabil din orice unghi

Huawei P40 Pro: poate fi customizat cu cele mai tari aplicații internaționale, are cea mai bună cameră foto de pe piață și arată impecabil din orice unghi

Valentina Burunciuc a dedicat 38 de ani la Vinăria Purcari: „E lucru de răspundere cu vinul, lucrezi atent toată ziua, cântărești și nu îți pierzi concentrarea.”

Valentina Burunciuc a dedicat 38 de ani la Vinăria Purcari: „E lucru de răspundere cu vinul, lucrezi atent toată ziua, cântărești și nu îți pierzi concentrarea.”

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
    Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament” cu Vladimir Voronin: Cine-i Ceburașka, paznic la harbuzărie și ce crede ex-președintele despre tușonka de la Condrița (AUDIO)
  • Oameni ca tine: A transformat dragostea pentru gătit în artă. Povestea Tatianei Raețcaia, tânăra care a înnebunit bucureștenii cu gustul deliciilor moldovenești (VIDEO, FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Enciclopedia „Vreau să știu partidele” și de ce alegerea unei denumiri de formațiune seamănă cu un joc de păcănele (AUDIO)
  • Dumitru Orescu - Business în agricultură, seceta, investiții, pierderi de milioane | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Un proiect grandios de educație financiară va fi lansat la nivel național și patronat de o...
  • Înghețată cu fructe, ciocolată și nuci, preparată acasă în doar câteva minute (Video)
Cele mai populare
  • 1
    Gațcan iese la rampă, din nou: Își retrage plângerea depusă la Procuratura Generală (VIDEO)
  • 2
    Primul director al ANRE a decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID-19
  • 3
    Canicula își ia vacanță pentru câteva zile. Vezi cum va fi vremea săptămâna viitoare
  • 4
    „Nici Sandu, nici partenerul ei Candu nu au dreptul să împiedice Guvernul”: Chicu cere, din nou, deputaților să susțină angajarea răspunderii
Autentificare