Filip a povestit în platoul TV că opinia sa o împărtășesc mai mulți democrați.
„Am fost de acord că una dintre principalele greșeli pe care le-a comis PD a fost agresivitatea în cadrul guvernării partidului. Adică dacă se dădea o indicație, ea se transmitea până la organizații teritoriale. Asta e una din marele greșeli, pentru că în interiorul partidului trebuie să se discute probleme, trebuie să se asculte unii pe alții. Iar această verticală a puterii a fost mult prea agresivă pentru o formațiune politică”, consideră Filip.
Recent devenit lider interimar PDM, după plecarea lui Vlad Plahotniuc din PD, Filip spune că nu a mai fost contactat de fostul șef de partid. El recunoaște că nici nu și-a dorit să preia interimatul.
„Nu știu de ce, eu nimeresc permanent în situații pe care nu mi le doresc. Nu am vrut să revin din business în politică. Pe urmă, eu nu mi-am dorit să fiu ministru. Spun sincer, nu mi-am dorit deloc nici funcția de prim-minstru. Așa era conjunctura atunci. Colegii mei m-au presat și eu am fost obligat să accept. Eu mă gândeam să-mi termin lucrul la Guvern și să mă retrag încet. Chiar dacă aș fi fost în Parlament, aș fi lucrat liniștit. Nu voiam să fiu lider de partid. Dar iată că asta a fost decizia consiliului politic național și nu am avut încotro”, spune Pavel Filip.
Potrivit fostului premier, el va încerca să reformeze partidul și să-i dea o orientare social europeană.
Amintim că la final de iunie, Consiliul Politic Naţional al Partidului Democrat a decis convocarea, în data de 27 iulie, a congresului extraordinar al formaţiunii politice. Tot atunci, întreaga conducere a PDM – 13 vicepreşedinţi şi secretarul general – şi-au depus demisiile.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.