Poziția MAIB față de investigarea furtului din 6 iulie de la sucursala Chişinău-Buiucani

Poziția MAIB față de investigarea furtului din 6 iulie de la sucursala Chişinău-Buiucani

Moldova Agroindbank vine cu unele precizări privind furtul, produs în dimineața zilei de 6 iulie, la sucursala Chişinău -Buiucani. Instituția spune că este prematur să se vină cu o estimare exactă a pagubelor.

Precizările MAIB:

Publicitate

1. Banca dispune de unul dintre cele mai complexe sisteme de securitate, inclusiv în sucursala Chişinău-Buiucani. Standardele şi cerinţele de securitate au fost integral respectate, fapt cunoscut şi de organele de drept.

2. Serviciile de securitate contractate de bancă şi prestate de o companie licenţiată de Ministerul Afacerilor Interne corespund standardelor impuse în condiţiile de licenţiere.

3. Învinuirea adusă băncii precum că ar demonstra „absenţă totală a unei preocupări [...] pentru implementarea standardelor de siguranţă în sistemul financiar bancar” nu corespunde realităţii. Banca îşi respectă cu stricteţe obligaţiunea de a se conforma standardelor existente în domeniu, iar licenţa acordată de Ministerul Afacerilor Interne companiei care prestează serviciile de securitate, reconfirmă acest fapt.

4. Ţinând cont de etapa iniţială a anchetei şi desfăşurarea audierilor individuale a clienţilor, este prematur să facem referire la o sumă exactă a pagubelor.

„În contextul celor menţionate mai sus, pledăm pentru o reflectare echidistantă a subiectului din partea instituţiilor media. Contăm pe investigarea corectă, obiectivă, transparentă şi eficientă a cazului, în vederea reţinerii persoanelor care se fac vinovate şi recuperării prejudiciului în cel mai scurt timp. MAIB şi-a manifestat toată deschiderea pentru cooperarea cu organele de investigaţie şi îşi anunţă disponibilitatea să prezinte în continuare informaţiile necesare pentru elucidarea cât mai operativă a cazului”, se arată într-un comunicat al băncii.

Amintim că sucursala Chişinău-Buiucani a băncii comerciale Moldova Agroindbank a fost prădată, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Din camera de păstrare a băncii, unde mai mulți beneficiari își păstrau bunuri de preț, acte și bani, au dispărut mai multe boxe. Poliția a stabilit că infractorii au pătruns în bancă prin tăierea gratiilor de la geam și forțarea acestuia, deconectarea sucursalei de la energia electrică, deteriorarea sistemului de alarmă şi a camerelor de luat vederi, precum și prin deteriorarea lacătului de la camera special amenajată.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal