Iată ce trebuie să cunoști pentru un bronz de calitate.

Ia-o treptat

Înainte de a merge la mare, este bine ca pielea să fie pregătită pentru o expunere mai îndelungată la soare. Se recomandă bronzarea pe perioade scurte de timp cu câteva zile înainte de călătoria la mare, tocmai pentru a pregăti pielea pentru bronz.

Odată ajuns pe plajă sau la piscină, evită să te expui la soare pentru prea mult timp, în special la început. Ține cont de faptul că și timpul petrecut în apă sau sub umbrelă contează la bronzat, întrucât razele ultraviolete trec ușor și prin umbrelă, și prin unele haine.

Expune-te la soare în anumite perioade ale zilei

Este important să eviți expunerea la soare în mijlocul zilei, întrucât soarele este prea puternic, depășind capacitățile de apărere a pielii.

„Ne bronzăm dimineața până la ora 10 și după ora 16, cu crema de protecție. Dacă alegem să stăm la plajă între orele 10 și 16, în afară de crema de protecție, vom sta la adăpostul unei umbrele și ne vom acoperi cu vestimentație”, recomandă Elena Ursu, medic dermatolog la Secția consultativă a Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile din Chișinău. Și asta pentru că dimineața și după-amiază sunt perioadele în care razele solare nu sunt atât de puternice, iar tu vei evita arsurile de pe piele.

Ce cremă de protecție folosim și când o aplicăm

Crema de protecție solară se aplică pe corp înainte de a ajunge la plajă, recomandă specialiștii. „Crema nu se aplică pe plajă, ci de la hotel, cu 15 minute înainte de a pleca la plajă. E un moment important”, recomandă dermatologul Elena Ursu. Potrivit ei, crema de protecție trebuie aplicată la fiecare două ore, cel mult trei ore.

Deși bronzul și efectele acestuia depind destul de mult de tipul de piele pe care-l avem, crema de protecție trebuie aplicată indiferent de tipul acesteia.

Când alegem să ne bronzăm în mijlocul zilei, cremă optimă trebuie să aibă un factor de protecție 30+ și cu mențiunea că aceasta ne protejează de radiațiile UVB și UVA.

În paralel, este important să purtăm pălărie și ochelari de soare și să ne hidratăm constant. „Cel puțin doi litri de apă pe zi. Sucurile, ceaiul și cafeaua nu se iau în considerație”, spune dermatologul.

Ce facem după expunerea la soare

După ce ne întoarcem la cazare, putem face un duș și putem aplica creme hidratante, loțiuni speciale sau chiar creme hidratante simple.

În cazul în care ne-am ales cu arsuri, cea mai bună soluție este să ne adresăm medicului. Până atunci, o soluție alternativă ar fi aplicarea de creme speciale, menite să atenueze efectele arsurilor provocate de soare.

Dacă mergem la plajă cu copiii, este recomandat ca aceștia să stea mai mult la umbră. Pentru o protecție sporită, îi putem îmbrăca cu haine care protejează împotriva radiațiilor sau tricouri UV.

Respectarea sfaturilor de mai sus vă vor proteja de efectele negative ale radiațiilor solare și vă vor oferi un aspect estetic plăcut al bronzului, indiferent dacă acesta este sau nu unul dintre scopurile pentru care mergeți la mare sau la piscină.


Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!