Consiliul Moldova Agroindbank, întrunit în regim de urgență, a luat decizia de a compensa fiecare client păgubit în urma jafului din 6 iulie cu o sumă de până la 500.000 lei. Hotărârea vine la doar două zile de la furtul produs la sucursala Chişinău-Buiucani, în urma căruia au fost sustrase bunuri din casete de siguranță ale clienților. Potrivit instituției bancare, decizia este una fără precedent, luată în pofida prevederilor contractuale şi a practicilor naționale și regionale bancare.
Hotărârea a fost anunțată de conducerea MAIB în cadrul unei întrevederi cu clienții păgubiți.
„Este o situație fără precedent pentru Republica Moldova și pentru MAIB. Eforturile noastre sunt îndreptate în primul rând spre clienții afectați, pe care îi asigurăm că vom lucra non-stop, pentru a contribui la soluționarea operativă a acestui caz de către organele de anchetă, depistarea şi tragerea la răspundere a infractorilor. Întreaga conducere a băncii, întregul Consiliu regretă cele întâmplate. Suntem siguri că vom ieși mai puternici ca bancă din această provocare și vom lucra dublu pentru a devansa aşteptările clienților noștri”, a comentat Serghei Cebotari, președintele Comitetului de Conducere al MAIB.
Totodată, banca anunță un fond de recompensă de 1.000.000 de lei potențialilor informatori pentru furnizarea datelor care ar contribui la reținerea infractorilor şi recuperarea bunurilor furate. Informațiile pot fi furnizate la adresa [email protected] sau la numerele de telefon mobil +373 69268348 ori +373 68093777.
„Prioritatea numărul unu pentru conducerea MAIB rămâne întreprinderea tuturor măsurilor necesare, în cooperare cu forțele de ordine, pentru a identifica autorii furtului, ceea ce ar permite compensarea deplină a clienților păgubiți”, se arată într-un comunicat al băncii.
De asemenea, MAIB anunță că pe lângă asigurarea măsurilor suplimentare de securitate, serviciul casete de siguranță urmează a fi reformat conform celor mai bune practici bancare internaţionale și va asigura o comunicare transparentă cu clienții, dar și cu întreaga opinie publică, în măsura în care să nu prejudicieze ancheta. Astfel, în cel mai scurt timp, banca va lansa o pagină dedicată subiectului, unde vor fi publicate răspunsuri la cele mai frecvente întrebări.
„Declarăm că această experienţă, deşi regretabilă, ne face mai puternici ca niciodată, fortificându-ne procesele şi activitatea la toate nivelurile: de securitate şi integritate, instituţional şi ca echipă. MAIB activează în regim normal, prestând întregul portofoliu de produse şi servicii bancare, onorându-şi în totalitate obligaţiunile faţă de clienţi”, se mai arată în comunicatul menționat.
Amintim că sucursala Chişinău-Buiucani a băncii comerciale Moldova Agroindbank a fost prădată, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Din camera de păstrare a băncii, unde mai mulți beneficiari își păstrau bunuri de preț, acte și bani, au dispărut mai multe boxe. Poliția a stabilit că infractorii au pătruns în bancă prin tăierea gratiilor de la geam și forțarea acestuia, deconectarea sucursalei de la energia electrică, deteriorarea sistemului de alarmă şi a camerelor de luat vederi, precum și prin deteriorarea lacătului de la camera special amenajată. Prejudiciu material stabilit de poliție se ridică la 29.431.840 lei.
Vezi și aceste știri

Erdogan spune că Turcia nu aprobă aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Liderii UE nu au reușit să ajungă la o poziție unanimă cu privire la interzicerea petrolului rusesc
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
