Ultimă oră! Modul în care deputații vor să-l demită pe Eduard Harunjen (DOC)

Ultimă oră! Modul în care deputații vor să-l demită pe Eduard Harunjen (DOC)

Redacția AGORA a făcut rost de proiectul de hotărâre care va fi supus votului, joi, în Parlament și prin care majoritatea PSRM-ACUM vrea să-l demită de procurorul general, Eduard Harunjen.

Proiectul de hotărâre constată că „Eduard Harunjen nu era eligibil pentru a deveni procuror general pe motiv că, timp de nouă luni înainte de a deveni procuror general, a deţinut calitatea membru al Consiliului Superior al Procurorilor din postura de procuror general interimar, fapt care încalcă condiția prevăzută la art. 17 din alin. (1) lit. e) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură”.

Vedeți mai jos proiectul de hotărâre și nota informativă a acestuia. Documentul este singurul de pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului de astăzi, programată pentru ora 14:00.


Luni seara, consilierul președintelui Parlamentului, Fadei Nagacevschi, a declarat că scenariul prin care Eduard Harunjen ar putea fi înlăturat de la conducerea Procuraturii Generale ar presupune constatarea încălcării procedurii de numire în funcție a acestuia. De cealaltă parte, Harunjen susține că acest lucru este imposibil întrucât subiectul a fost anterior examinat de Curtea Constituțională și Curtea Supremă de Justiție.

Amintim că peste 8 mii de cetățeni au cerut anterior demisia lui Harunjen, semnând o petiție online, la inițiativa societății civile din Republica Moldova. Eduard Harunjen a calificat inițiativa ca o acțiune de „trolling”.

Ulterior, și prim-ministra Maia Sandu i-a cerut demisia procurorului general, Eduard Harunjen, după ce jurnaliștii de la RISE Moldova au publicat investigația „Ministerul Interceptărilor”. Maia Sandu a scris pe pagina sa de Facebook că Harunjen a fost „cel care a coordonat toate acțiunile de poliție politică în stilul KGB-ul sovietic”.

La rândul său, procurorul general a spus că nu va demisiona benevol din funcție. În context, președintele Igor Dodon a declarat că va recurge la „alte acțiuni”, sugerând că ar putea fi modificată Legea cu privire la Procuratură.

În acest weekend, Eduard Harunjen a fost internat în spital. Potrivit Codului Muncii, niciun angajat nu poate fi eliberat din funcție în timpul concediului de boală.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
De unde apare iepurele, cum dispar cărțile de joc după ureche și cum e „Abracadabra” în limba română. După o pauză de doi ani, magicianul Garry Cozma revine!

De unde apare iepurele, cum dispar cărțile de joc după ureche și cum e „Abracadabra” în limba română. După o pauză de doi ani, magicianul Garry Cozma revine!

Protest la Franzeluța: Angajații n-ar avea încredere în intențiile instituirii unui nou director

Protest la Franzeluța: Angajații n-ar avea încredere în intențiile instituirii unui nou director

Liderii G7 au căzut de acord în privința plafonării prețurilor la resursele energetice importate din Rusia

Liderii G7 au căzut de acord în privința plafonării prețurilor la resursele energetice importate din Rusia

Advertoriale
Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

Boala „dinților frumoși” sau parodontoza. Ce presupune această maladie?

Boala „dinților frumoși” sau parodontoza. Ce presupune această maladie?

Restaurantul panoramic Toro Center  -  spațiu de afaceri ofertant și priveliște superbă

Restaurantul panoramic Toro Center - spațiu de afaceri ofertant și priveliște superbă

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Zelenski: Un atac din Transnistria va fi o palmă, la care Ucraina va răspunde cu o lovitură
  • 2
    Primele imagini din cadrul vizitei Maiei Sandu în Ucraina. Șefa statului a fost în Borodianca, Bucea și Irpini (FOTO. VIDEO)
  • 3
    Maia Sandu s-a întâlnit la Kiev cu Volodimir Zelenski (VIDEO)
  • 4
    Armata rusă a lovit un centru comercial în care s-ar fi aflat peste o mie de persoane. UPDATE: 10 persoane au decedat și 40 au fost răniți (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.