Ministrul Economiei, despre fosta guvernare: „Circa 400 de milioane de lei din scheme ajungeau, lunar, la un grup criminal”

Ministrul Economiei, despre fosta guvernare: „Circa 400 de milioane de lei din scheme ajungeau, lunar, la un grup criminal”

Fosta guvernare ar fi creat mai multe scheme în domeniul economiei cu scopul de a colecta bani ilegal de la oamenii de afaceri. Declarația îi aparține ministrului Economiei, Vadim Brînzan. Potrivit membrului Executivului, „un grup criminal organizat de PD” ar fi pus în aplicare scheme încă din anii '90.

Brînzan a spus că a aflat despre aceste scheme imediat ce a venit la conducerea Ministerului Economiei. 

„În cele peste trei săptămâni de când am venit la minister, am văzut multe lucruri, unele m-au întristat, iar altele chiar m-au șocat. Majoritatea structurilor din economie erau subordonate unor baroni. O mână de oameni aduna bir, exact ca în Evul Mediu, de la oamenii din business, din instituții de stat, de peste tot de unde se putea de furat, iar unii fac acest lucru în continuare.

Sacii de bani acumulați ajungeau la grupul criminal sau la partid de unde erau redirecționați spre oameni care deserveau acest sistem, iar cei care nu erau de acord să plătească, erau închiși, șantajați cu dosare penale sau li se preluau afacerile”, a declarat ministrul Economiei.

Vadim Brînzan a vorbit despre o schemă care ar fi fost organizată la Calea Ferată a Moldovei.

„În mod regulat, la Calea Ferată, se percepea de la doi la cinci euro pentru fiecare tonă de marfă transportată pe teritoriul Republicii Moldova. Anul trecut au fost transportate 10 milioane de tone de marfă. Faceți calcule, de la 20 la 50 milioane de euro în bani cash, murdari transmiși din offshore sau în numerar către acești baroni. Sute de milioane de euro în fiecare an se aduceau prin sistemul Căilor Ferate”, a spus Vadim Brînzan.

Partidul Democrat nu a reacționat deocamdată la acuzațiile lansate de ministrul Economiei, Vadim Brînzan.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 3
    Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.