Argumentele democraților împotriva demiterii lui Harunjen. Cebotari: „O hotărâre de Parlament nu are efecte juridice” (VIDEO)

Argumentele democraților împotriva demiterii lui Harunjen. Cebotari: „O hotărâre de Parlament nu are efecte juridice” (VIDEO)
Foto: tribuna.md

Democratul Vladimir Cebotari consideră că o hotărâre a Parlamentului prin care va fi destituit din funcție procurorul general nu are efecte juridice. Potrivit ex-ministrului Justiției, o astfel de decizie este un precedent periculos în care politicul încalcă autonomia Procuraturii Generale. Totodată, spune Cebotari, se încalcă procedura de demitere a lui Harunjen.

„Se încearcă a se aproba o hotărâre de Parlament prin care se invocă faptul că procurorul general, la momentul participării la concurs, nu a întrunit condiția de a nu fi membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) pentru o perioadă de șase luni care au precedat concursului. Acest temei a fost contestat în instanțele de judecată de unele persoane fizice și toate s-au expus contra acelei contestații, constatând că nu s-a încălcat legea și această normă nu a fost încălcată, iar procurorul general nu a deținut calitatea de membru al CSP. Curtea Constituțională (CC) s-a expus foarte clar că domnul Harunjen nu a deținut calitatea de membru al CSP”, a declarat Vladimir Cebotari.

„Pasaje din hotărârea CC sunt luate ca bază de autorii proiectului de lege, iar alte pasaje care constată că nu a fost încălcată norma sunt neglijate. Cele invocate reprezintă o încălcare a legii cu privire la Procuratură și e o subordonare totală a CSP, arătându-se că nicio persoană nu are nicio garanție legală și autonomie și politicul de azi înainte va croi și va face ce va dori. Dreptul și atribuția de a admite o persoană la concurs este exclusiv de competența CSP. Doar el poate stabili criteriile de eligibilitate. Dacă sunt condiții de incompatibilități, atunci acestea pot fi constatate de președintele țării. Dar admiterea la concurs e doar de competența CSP”, a spus democratul.

Potrivit lui Cebotari, hotărârea care urmează a fi votată nu produce niciun efect juridic.

„De jure nu poate fi demis domnul Harunjen din funcția de procuror general. A doua mare încălcare e că ceea la ce fac trimitere colegii din Parlament e o încălcare a Constituției, care spune clar: o singură formă de încetare a relațiilor de muncă dintre procurorul general și cei care-l angajează, și aceasta este demisia, care se face de către președintele țării la demersul CSP. Nu poate fi vorba ca președintele să înceteze relațiile de muncă cu procurorul general pe motive că așa îi cer deputații, pentru că Constituția spune clar că această solicitare trebuie să vină de la CSP. O astfel de solicitare nu există. Aceste două norme sunt garanții pentru instituția Procuraturii”, a mai spus fostul ministru al Justiției.


În opinia sa, majoritatea parlamentară își bate joc de instituția Procuraturii Generale.

„Politicul își șterge azi picioarele cu ele și spune că oricine va fi, noi avem mână liberă și vom scoate și numi pe cine vrem. Ceea ce s-a practicat în 2009, este criticat. Acum s-a revenit la același lucru. Și acum probabil vor începe licitațiile pentru funcția de procuror general. Ministerul Afacerilor Externe nu vrea să ne arate raportul și reacțiile dure parvenite din partea GRECO, substructură anticorupție a Parlamentului Consiliului Europei. Ei au spus că acțiunile din ultimul timp la adresa procurorilor și a judecătorilor contravin legislației și sunt inadmisibile într-o societate democratică. În ce ne transformăm? Precedentul ne va crea multă bătaie de cap pe viitor și va spulbera orice încredere în autonomia instituțiilor”, a adăugat Cebotari.

Parlamentul R. Moldova s-a convocat în ședință pentru a iniția procedura de demitere a procurorului general, Eduard Harunjen.

Deputații au justificat nevoia de a-l demite prin faptul că înainte de a deveni șef al Procuraturii Generale, Harunjen a deținut, timp de nouă luni, calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Polonia acuză Uniunea Europeană de „imperialism” pentru că îi cere să respecte statul de drept

Polonia acuză Uniunea Europeană de „imperialism” pentru că îi cere să respecte statul de drept

Peste 700 de familii au fost deconectate de la gaz pentru că aveau datorii. Datele prezentate de Moldovagaz

Peste 700 de familii au fost deconectate de la gaz pentru că aveau datorii. Datele prezentate de Moldovagaz

Șanțuri înnămolite și arbori doborâți. Ultimele informații despre drumurile afectate de ploaie (FOTO)

Șanțuri înnămolite și arbori doborâți. Ultimele informații despre drumurile afectate de ploaie (FOTO)

Advertoriale
Compară și găsește cel mai bun: 3 sfaturi pentru o ipotecă avantajoasă

Compară și găsește cel mai bun: 3 sfaturi pentru o ipotecă avantajoasă

Maib raportează primele rezultate ale transformării băncii în Agile WoW

Maib raportează primele rezultate ale transformării băncii în Agile WoW

Victoriabank își lansează Strategia de dezvoltare pentru următorii trei ani (VIDEO)

Victoriabank își lansează Strategia de dezvoltare pentru următorii trei ani (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Caz tragic în capitală. Un bărbat a murit, după ce a călcat într-o băltoacă în care erau căzute două fire electrice
  • 3
    Plouă cu găleata în Chișinău: Străzile capitalei s-au transformat în adevărate râuri (VIDEO)
  • 4
    Ultima oră! România a donat R. Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Cum vor fi distribuite
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.