Operaţiune de amploare Europol: Milioane de produse dopante şi medicamente contrafăcute, confiscate în zeci de ţări

Operaţiune de amploare Europol: Milioane de produse dopante şi medicamente contrafăcute, confiscate în zeci de ţări

Europol a anunţat că 3,8 milioane de produse dopante şi medicamente contrafăcute au fost confiscate şi 234 de persoane au fost arestate, în cadrul unei operaţiuni care s-a desfăşurat în 33 de ţări, printre care și Republica Moldova.

La operaţiunea Viribus au participat 33 de ţări, 23 dintre acestea fiind state europene.

În urma operaţiunii au fost destructurate 17 grupuri de crimă organizată implicate în producerea şi traficarea medicamentelor şi produselor dopante. Nouă laboratoare ilegale de pe teritoriul ţărilor europene, în care erau produse medicamentele şi steroizii, au fost descoperite şi închise de către autorităţi.

Autorităţile s-au concentrat şi pe monitorizarea evenimentelor sportive, în cadrul cărora au efectuat 1.357 de verificări pentru a depista sportivii care utilizează astfel de produse pentru a-şi îmbunătăţi performanţa, transmite Mediafax.

Europol a anunţat că a ordonat arestarea a 234 de suspecţi, a deschis 839 de dosare penale şi a identificat aproape 1.000 de indivizi responsabili de producerea, comercializarea sau utilizarea substanţelor ilegale.

Printre ţările din UE care au participat la această operaţiune se numără şi România, Marea Britanie, Franţa şi Germania. De asemenea, au fost implicate alte zece ţări care nu aparţin Blocului comunitar, printre care Statele Unite, Republica Moldova şi Columbia.

Operaţiunea Viribus a fost cea mai mare operaţiune de acest fel din istorie.



Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Rusia a distribuit avioane înarmate cu rachete hipersonice la Kaliningrad, relatează presa de stat

Rusia a distribuit avioane înarmate cu rachete hipersonice la Kaliningrad, relatează presa de stat

Ultima oră! Ex-președintele Igor Dodon va sta în arest la domiciliu încă 30 de zile

Ultima oră! Ex-președintele Igor Dodon va sta în arest la domiciliu încă 30 de zile

Bărbat condamnat la 10 ani de închisoare pentru săvârșirea unui atac tâlhăresc și tentativă de viol

Bărbat condamnat la 10 ani de închisoare pentru săvârșirea unui atac tâlhăresc și tentativă de viol

Advertoriale
Fă cunoștință cu viitorul! Descoperă cardul fizic ultra comod Paynet

Fă cunoștință cu viitorul! Descoperă cardul fizic ultra comod Paynet

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Magistrații francezi au pus sechestru pe un bun imobil al lui Plahotniuc, în valoare de 83 de milioane de lei
  • 2
    Zelenski îi avertizează pe locuitorii din Crimeea și alte teritorii ocupate să nu se apropie de infrastructura militară rusă
  • 3
    O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter
  • 4
    Directorul Institutului Mamei și Copilului va fi sancționat de ministra Sănătății. Medicii spitalului nu ar fi respectat protocolul în cazul unei fetițe care a fost abuzată sexual
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.