Avocatul lui Șor, Denis Ulanov, revoltat că nu a fost inclus în comisia de anchetă a fraudei bancare: Nu mi s-au prezentat argumente

Avocatul lui Șor, Denis Ulanov, revoltat că nu a fost inclus în comisia de anchetă a fraudei bancare: Nu mi s-au prezentat argumente

Avocatul lui Ilan Șor, Denis Ulanov, deputat în fracțiunea Partidului Șor, e revoltat că nu este acceptat în comisia parlamentară de anchetă a fraudei bancare. După ședința de astăzi a comisiei juridice, numiri și imunități, care a avut loc fără presă, Ulanov a spus că ceilalți deputați l-au refuzat, fără a prezenta argumente. De cealaltă parte, șeful comisiei, Sergiu Litvinenco, spune că Ulanov se află într-un conflict de interese și nu poate fi acceptat în comisie. 

„Astăzi a fost ședința comisiei juridice, nu a fost transmisă online cum a fost ieri, când s-a anunțat că doi deputați ai P. Șor trebuie să facă parte din ea. A început circul, o rușine juridică la comisia juridică. Nu ni se permite să avem reprezentant în comisie. Candidatura mea a fost refuzată din cauza unui așa-zis conflict de interese. Niciun argument în baza acestui conflict de interese nu mi s-a prezentat. Am auzit numai „Nu vrem, nu trebuie, sunteți avocatul lui Șor!” Și ce dacă? Cum interesele mele, ca avocat cu o experiență de 25 de ani, ar putea încurca lucrului comisiei?”, se întreabă Ulanov.

Potrivit avocatului lui Ilan Șor, numele căruia figurează în raportul Kroll în strânsă legătură cu frauda bancară, „această comisie nu are credibilitate”.

„De ce reprezentanții P. Șor nu sunt în comisie? Poate nu le este comod. Dacă pretind la obiectivitate, de ce nu ne oferă șansa să participăm? Oamenii din partid sunt direct acuzați de furt. Iar atunci când vrem să participăm la comisie, ni se interzice”, a mai spus avocatul.

Deputatul Partidului Șor a vorbit și despre comisia parlamentară privind drepturile omului, acolo unde președinția urma să fie deținută de Marina Tauber. „Noaptea a fost elaborat un proiect de lege unde se stipulează că președinția comisiei va fi deținută de Blocul ACUM, iar Marina Tauber poate fi doar membru al prezentei comisii, pe motiv că figurează în raportul Kroll. Iarăși avem întrebări, cum ieri nu se putea acest lucru, iar peste noapte a devenit posibil. Iarăși am fost limitați în drepturile noastre. De ce actuala majoritate parlamentară ne-a lipsit de dreptul de a deține președinția acestei comisii”. Ulanov a anunțat că a solicitat demisia președintei Legislativului, Zinaida Greceanîi, pe motiv că ar figura în raportul Kroll.

La rândul său, președintele comisiei juridice, numiri și imunități, Sergiu Litvinenco, spune că Ulanov este într-un conflict direct de interese și nu poate fi parte a comisiei.

De menționat că noiembrie 2015, Denis Ulanov a fost ales în Consiliul de administrare al companiei Klassika Asigurări, ce face parte din imperiul financiar-imobiliar a lui Ilan Șor, se arată într-un articol publicat de www.mold-street.com.

Vezi și aceste știri
Spitalul de Boli Infecțioase din raionul Dubăsari a fost închis

Spitalul de Boli Infecțioase din raionul Dubăsari a fost închis

Vreme caniculară în weekend. Începând de luni, temperaturile vor scădea până la 23 de grade Celsius

Vreme caniculară în weekend. Începând de luni, temperaturile vor scădea până la 23 de grade Celsius

Cei mai bogați oameni ai lumii vor avea seifuri în stâncile de la poalele Munților Alpi

Cei mai bogați oameni ai lumii vor avea seifuri în stâncile de la poalele Munților Alpi

Advertoriale
5 motive să faci un stagiu gratuit la Endava

5 motive să faci un stagiu gratuit la Endava

Un cuplu de tineri de la noi, despre cum și-au amenajat inteligent noua locuință (VIDEO)

Un cuplu de tineri de la noi, despre cum și-au amenajat inteligent noua locuință (VIDEO)

Interviu cu Igor Rosca, director „Rogob”: „Dacă vrei să-ţi ajuţi ţara, nu e numaidecât să faci politică – trebuie doar să faci ceea la ce te pricepi cel mai bine”

Interviu cu Igor Rosca, director „Rogob”: „Dacă vrei să-ţi ajuţi ţara, nu e numaidecât să faci politică – trebuie doar să faci ceea la ce te pricepi cel mai bine”

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Boris Lebediuc, moldoveanul care cântă la clapele destinului (VIDEO, FOTO)
    Oameni ca tine: Boris Lebediuc, moldoveanul care cântă la clapele destinului (VIDEO, FOTO)
  • PlayGround cu Vitalie Tarlev: Tehnologia 5G în Moldova și planurile operatorilor telecom
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: „Alo, angajați? Da, ne angajăm răspunderea!” Ce se întâmplă zilele astea în Parlament și de ce asta seamănă cu telefonul stricat?
  • Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament” cu Vladimir Voronin: Cine-i Ceburașka, paznic la harbuzărie și ce crede ex-președintele despre tușonka de la Condrița (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Ardei umpluți cu brânză, ca la Nord – rețetă deosebită, moștenită de la bunica (Video)
  • Fără nunți până la 1 august, grădinițe închise și nu doar. Iată ce a decis guvernul
Cele mai populare
  • 1
    Italia și-a închis granițele pentru cetățenii Republicii Moldova, dar și pentru alte 12 state
  • 2
    Cunoscutul actor Vladimir Ciobanu a fost diagnosticat cu leucemie: „Este internat la Iași și are nevoie de sânge pentru transfuzii”
  • 3
    Peste 30 de copii suspecți și confirmați cu COVID-19, operați în două luni: Medicii lucrează cu trei rânduri de mănuși, iar intervenția durează dublu (VIDEO)
  • 4
    Medicul Komarovskiy, despre închiderea parcurilor de distracții din Moldova: „Nu există nicio logică în decizia luată de autorități” (VIDEO)
Autentificare