Un incendiu uriaș a izbucnit la o centrală termică cu gaze naturale, la periferia Moscovei (VIDEO)

Un incendiu uriaș a izbucnit la o centrală termică cu gaze naturale, la periferia Moscovei (VIDEO)
Foto: TASS

Un incendiu uriaş a cuprins, joi, o centrală termică, la periferia Moscovei. Flăcările se ridicau la 50 de metri înălţime, potrivit unor imagini transmise în direct de televiziunea rusă, relatează News.ro.

Potrivit Meduza, 13 oameni au avut de suferit de pe urma incendiului. O persoană a decedat. Este vorba despre o femeie care muncea în calitate de paznic.

„Staţia şi-a redus puterea la zero, însă nu există vreun risc de întrerupere a electricităţii (livrate) consumatorilor. Alte generatoare de rezervă au fost pornite, iar capacitatea de producţie a centralelor aflate în activitate a fost crescută”, a anunţat societatea exploatantă, Mosenergo.

Incendiul a izbucnit în jurul orei locale 11.00 (12.00, ora Moldovei), la un gazoduct care alimentează centrala, în incinta acesteia, fără să provoace pagube instalaţiei propriu-zise, potrivit aceleeaşi surse.

Aproximativ 50 de vehicule de pompieri au fost trimise să lupte împotriva incendiului, în satul Celobitievo, la mai puţin de doi kilometri de Moscova, a anunţat pe Twitter primarul capitalei, Serghei Sobianin.


Centrala termică numărul 27, care funcţionează cu gaze naturale, furnizează electricitate şi încălzire în patru cartiere din nordul şi nord-estul capitalei ruse.

Construită din 1987 şi până în anii 2000, aceasta este cea mai modernă centrală care alimentează Moscova.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
700.000 de soldați ar apăra acum Ucraina, afirmă Volodimir Zelenski

700.000 de soldați ar apăra acum Ucraina, afirmă Volodimir Zelenski

Un parlamentar rus face aluzie la un posibil schimb al prizonierilor din Azovstal cu Medvedciuc

Un parlamentar rus face aluzie la un posibil schimb al prizonierilor din Azovstal cu Medvedciuc

În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an

În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Ghetele albe de la Bruxelles și stiletto de la Jora de Mijloc
  • 2
    Un alt copac s-a prăbușit în capitală. Arborele a strivit o mașină (FOTO)
  • 3
    O femeie a protestat, pe covorul roşu de la Cannes, împotriva violurilor comise de soldaţii ruşi în Ucraina
  • 4
    Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.