Poliția Națională din Ucraina anunță că, în afară de 46 de copii, au fost spitalizați și trei adulți. Pe acest caz a fost pornit proces penal în baza art.137 al Codului Penal din Ucraina (îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor privind protecția sănătății copiilor), transmite deschide.md.

Intoxicarea în masă a avut loc în noaptea de 11 spre 12 iulie. Potrivit datelor prezentate de autoritățile ucrainene, în tabăra care aparține Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” se află 226 de copii, cu vârsta între 7 și 14 ani, dintre care 46 au fost intoxicați. La fața locului se află un echipaj al Ambulanței. Medicii au constatat la copii gastrocolienterit acut. Totodată, în acest caz a fost inițiată o anchetă sanitaro-epidemiologică pentru a stabili cauzele care au dus la apariția bolii.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!