
„Eu transmiteam mesaje, dar ele nu ajungeau”: Vlad Filat, despre declarațiile care „trebuiau să arunce sistemul politic în aer”
Declarațiile care trebuiau „să arunge întregul sistem politic în aer” pe care le-a promis Vlad Filat înainte de a fi arestat „au fost făcute, însă nu au ajuns unde trebuie”. Cel puțin asta spune fostul prim-ministru. Potrivit lui, toată comunicarea pe care încerca să o aibă „se lovea de cenzură, iar apoi se transforma în blocaj”.
・
Vinovat de faptul că informațiile pe care le transmitea nu ajungeau „unde trebuie” s-ar face avocatul lui de atunci, Igor Popa.
„Cred că trebuie să dau niște explicații. Nu am vorbit pentru că nu am avut posibiliatea. Ce transmiteam eu prin așa-numitul avocat Igor Popa sau nu ajungea acolo unde transmiteam eu mesajele, sau ajungeau în primă instanță la GBC. Un al treilea model de a stopa mesajele mele, cu argumentările de rigoare înainte de a transmite mesajul că nu trebuie să se ia în serios ceea ce transmit eu fiindcă am o anumită stare”, a spus Vlad Filat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
În același timp, fostul prim-ministru susținăe că dacă ar fi avut atunci un alt avocat, nu era izolat: „Dacă aș fi avut un avocat, în primul rând nu aș fi izolat”.
„Ei nu au urmărit arestarea mea, arestarea mea, ei au urmărit eliminarea mea din activitatea politică, în rezultat, eliminarea PLDM pentru a prelua puterea în întregime”, a mai adăugat Filat.
AGORA amintește că Vlad Filat a fost arestat de către Procuratura Generală la 15 octombrie 2015, fiind acuzat de fraude bancare, corupție şi luare de mită, în urma unui autodenunț al primarului de Orhei, Ilan Șor.