Filat consideră că fostul vicepreședinte al PDM, Serghei Iaralov, cunoscut ca un apropiat al lui Vlad Plahotniuc, a decis numirea lui Ilan Șor în acționariatul BEM.

„Eu admit că anume Iaralov a scris documentul. Cred că el a fost creierul și care a desenat această incredibilă schemă și a stat la implementare ca și coordonator. Toate discuțiile care au avut loc cu mine au fost cu participarea dânsului. A fost implicat în multe târguri si după cum am văzut și în ultimul, care nu le-a ieșit, cu președintele Dodon”, spune Filat.Filat s-a referit și la faimoasa discuție de la hotelul Codru, pomenită și în autodenunțul lui Ilan Șor, la care au participat, pe lângă Filat, Plahotniuc, Leancă și Șor. „Au fost foarte multe discuții, nu ca cea de la Codru care a fost prezentată așa cum a fost prezentată. Să vă spun foarte sincer, știți care a fost cea mai complicată problemă în cadrul acelei întâlniri? Cea mai mare problemă a fost, de fapt, al lui Costea Botnari (n.r. - Constantin Botnari, fostul secretar general PDM) alias „Borsetka” că nu poate găsi limoncello pentru Leancă”, a afirmat Filat. 

Vedeți mai multe declarații în video de mai sus.

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat a oferit primul interviu după o perioadă de aproape patru ani de când se află după gratii. Potrivit TV8, fostul premier sparge tăcerea și vorbește despre mai multe târguri politice produse pe timpul Alianței pentru Integrare Europeană 2, despre compromisuri, trădări, regrete și emoții.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!