
Organizațiile de media dezaprobă solicitarea ministrului Năstase, în cazul jurnalistului Ungureanu
Organizațiile neguvernamentale de media dezaprobă solicitarea ministrului Afacerilor Interne, Andrei Năstase, de a restricționa accesul jurnalistului Vadim Ungureanu la conferințele de presă ale Inspectoratului General de Poliție (IGP), pe motiv că jurnalistul ar fi condamnat penal. Totul după ce jurnalistul a acordat insistent mai multe întrebări la care Năstase a refuzat să răspundă.
・
„Ne exprimăm dezacordul față de astfel de declarații, venite din partea unui demnitar public. Faptul că o persoană a avut dosar penal nu poate constitui argument de a fi oprit de la o conferință de presă. Potrivit Codului de procedură penală, o persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă”, scriu organizațiile semnatare, printre care Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Electronice, Asociația Telejurnaliștilor Independenți și Centrul ”Acces-Info”.
Reamintim ministrului Afacerilor Interne că jurnaliștii au dreptul să obţină şi să difuzeze informaţii, să filmeze, să facă imprimări audiovizuale și să fotografieze. Legea privind libertatea de exprimare prevede că orice persoană are libertatea de a primi informaţii de interes public prin intermediul mass-mediei.
În cadrul unui briefing de presă care a avut loc duminică, 14 iulie, la sediul IGP, după ce unii jurnaliști, printre care și Vadim Ungureanu, i-au adresat lui Andrei Năstase întrebări la care demnitarul a evitat să ofere răspunsuri.
Amintim că mai multe cazuri de restricționare a accesului jurnaliștilor s-au întâmplat și în octombrie 2018, atunci când reporterii TV8 și JurnalTV au fost interziși la sediul Partidului Democrat.