Lista celor zece candidați la șefia CNA

Lista celor zece candidați la șefia CNA

Zece candidați și-au depus deja dosarul în concursul organizat de Parlament pentru șefia Centrului Național Anticorupție (CNA), relatează Ziarul de Gardă, care susține că a intrat în posesia listei de pretendenți. Printre candidații la fotoliul de director al CNA se numără foști angajați ai instituției, dar și persoane care au mai candidat anterior pentru șefia CNA, însă fără succes.

Potrivit Ziarului de Gardă, acestea ar fi:

  1. Cristina Țărnă, fost director adjunct al CNA
  2. Mihail Gofman, fost şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA
  3. Ruslan Flocea, secretar general al Aparatului Președintelui R. Moldova
  4. Vitalie Moisei, fost șef al Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupție al Ministerului de Interne
  5. Ilie Rotaru, avocat, a candidat anterior inclusiv pentru funcţia de preşedinte, cea de procuror general și de director al CNA
  6. Dorin Gorea, fost șef al Direcției municipale Chișinău a Serviciului de Informații și Securitate
  7. Oleg Crîșmaru, procuror în Procuratura raionului Basarabeasca
  8. Sava Maimescu, fost vicedirector al Departamentului Vamal, doctor în drept, conferenţiar universitar, a candidat anterior la șefia CNA
  9. Veaceslav Guțan, fost candidat la șefia CNA, conferențiar universitar în cadrul Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”
  10. Ruslan Vrabii

Publicitate

Lista nu a fost încă făcută publică pentru că Parlamentul a decis prelungirea concursului până pe 19 iulie.

Președintele comisiei, deputatul ACUM Sergiu Litvinenco, a spus pentru AGORA că în această perioadă „poate își manifestă interesul și alte persoane”.

Cât despre lista secretă a candidaților, el a menționat: „Nu se publică, deoarece în regulament este prevăzut că numele, CV-urile și planurile de dezvoltare instituțională se publica după ce persoanele sunt admise la concurs. Dar eligibilitatea comisia încă nu a examinat-o”.

Contactat de AGORA pentru a doua oară, Litvinenco ne-a spus că nu confirmă, dar nici nu infirmă cele zece candidaturi.

Citește și: Sîrbu, despre extinderea concursului pentru șefia CNA: „Candidatul de compromis nu a reușit să depună dosarul”

Fotoliul de șef al CNA a rămas vacant după ce Bogdan Zumbreanu a fost demis de Parlament.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal