CSM a prelungit concursul pentru alegerea a doi magistrați la Curtea Constituțională. Decizia va fi luată pe 30 iulie

CSM a prelungit concursul pentru alegerea a doi magistrați la Curtea Constituțională. Decizia va fi luată pe 30 iulie

Concursul CSM pentru desemnarea a doi judecători la Curtea Constituțională va fi prelungit până pe 23 iulie, iar alegerea se va face pe 30 iulie. Decizia a fost luată, marți, la ședința CSM. Între timp, instituția urmează să elaboreze criteriile de selecție a celor doi magistrați.

La ședință au fost prezenți candidații. Înainte de deliberări, magistrata Domnica Manole, care candidează la funcția de judecător constituțional, a cerut CSM să amâne examinarea subiectului respectiv, pentru ca societatea civilă să se expună cu privire la candidații înregistrați în concurs.

Dosarele persoanelor înscrise în cursă vor fi analizate de membrii CSM la 30 iulie, când se vor întruni în ședință pentru a desemna doi magistrați la Curtea Constituțională.

Amintim că 14 candidați s-au înscris în concursul, organizat de CSM pentru cele două funcții de judecător la Curtea Constituțională: Teodor Cârnaț, Vladimir Grosu, Oleg Potârniche, Sergiu Băieșu, Eduard Boișteanu, Mihai Corj, Tatiana Răducanu, Eduard Ababei, Ghenadie Eni, Iulia Sîrcu, Serghei Țurcanu, Domnica Manole, Alexandru Spoială și Andrei Coca.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare

Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare

Suedia a semnat cererea de aderare la NATO. Documentul va ajunge săptămâna aceasta pe masa alianței

Suedia a semnat cererea de aderare la NATO. Documentul va ajunge săptămâna aceasta pe masa alianței

Peste 260 de soldați ucraineni au fost evacuați de la combinatul Azovstal

Peste 260 de soldați ucraineni au fost evacuați de la combinatul Azovstal

Advertoriale
EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Sfârșitul politic al lui Putin: experții ucraineni, despre un eventual atac al Rusiei asupra Moldovei
  • 2
    Președintele rus și-a găzduit aliații la Moscova. Doar Putin și Lukașenko s-au referit la Ucraina
  • 3
    Presa internațională anunță când se va pronunța Comisia Europeană cu privire la aderarea Moldovei, Ucrainei și Georgiei la UE
  • 4
    Un angajament de ajutor militar în caz de atac militar: Ce este NATO, de ce nu ajută Ucraina și cum pot adera Finlanda și Suedia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.