Democratul Andrian Candu s-a declarat dezamăgit de cele văzute în documentele care ar fi parte a raportului Kroll, publicate de Renato Usatîi. Deputatul a mai spus că unele companii care apar în document nu ar putea fi implicate în furtul bancar, pentru că ar fi auditate internațional. Cât despre Prime Management SRL, compania la care deține o cotă parte, dar care figurează printre beneficiarii jafului, democratul a declarat că raportul s-a bazat pe surse mass-media”.
„Am citit cu atenție acel raport. Fiind cumva din domeniul financiar economic și tot ceea ce lucrează Kroll, fiind mai aproape, luând în considerare activitatea mea precedentă, am rămas dezamăgit să văd că compania Kroll s-a bazat pe surse din mass-media, cu tot respectul pentru mass-media, citând surse din mass-media pentru a face unele concluzii. Doi: companiile care au fost menționate se referă la perioada anilor 2007, 2009, 2012, ceea ce este o perioadă departe de frauda bancară”, a declarat Andrian Candu.
„În al treilea rând, unele companii care au fost menționate în raportul respectiv, nu știu dacă este sau nu autentic, dar unele companii care au fost menționate acolo au fost auditate internațional și continuă să fie auditate internațional de companii mari de prestigiu în domeniul auditului. Absolut toate sursele financiare, proveniența surselor financiare, fluxurile de capital, toate au fost verificate”, a adăugat acesta.
Cât despre Prime Management SRL, care figurează printre companiile implicate în jaful bancar, Candu a menționat: „Prime Management nu a luat niciodată niciun credit. Este o companie care a prestat servicii de consultanță juridică. Compania nu a avut niciodată o activitate care s-a bazat pe surse din RM, dar pe surse de peste hotare. Compania a primit niște remunerări în baza unor contracte de prestări servicii. Banii care au venit întotdeauna au fost verificați cu audit internațional. Reiese că raportul s-a bazat pe surse mass-media și nu pe unele cercetări și investigații financiare, așa cum ar fi trebuit”.
În documentele pe care Renato Usatîi le-a prezentat presei ca fiind părțile 2 și 3 a raportului Kroll 2 apar firme legate de numele lui Vlad Plahotniuc. Aceste firme apar ca beneficiarele fraudei bancare. Printre ele se numără Finpar Invest, pe bunurile căreia CNA a depus recent sechestru, dar și OTIV Prime Holding, Prime Management, АО Gemeni sau Basconslux. De menționat că deocamdată autenticitatea acestor documente nu a fost confirmată. De acest lucru urmează să se ocupe comisia de anchetă a fraudei bancare, a anunțat președintele acesteia Alexandru Slusari.
Vezi și aceste știri

A doua tranșă cu ajutor umanitar în valoare de 67,5 milioane de lei a pornit din Moldova spre Ucraina

Uleiul, mai ieftin cu circa 15 lei! Prețurile afișate în magazine, după valul de scumpiri (FOTO)
