O nouă avertizare de călătorie în Grecia a fost emisă, miercuri, 17 iulie, de Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE). Serviciul meteorologie grec prognozează ploi torențiale, furtuni, vânt în rafale și grindină, transmite Hotnews.ro.
Potrivit MAE, zonele afectate sunt: Sudul Mării Ionice; Peloponez; Estul Greciei Centrale; Insulele Sporade; Centrul și Nordul Insulei Evia; Vestul și Nordul Peninsulei Attica; Thesalia.
Meteorologii greci au anunțat temperaturi nespecifice pentru luna lui cuptor. Valorile scăzute le-au dat planurile de vacanță peste cap mai multor moldoveni care au ales să-și petreacă concediul în Grecia. Peninsula Halkidiki din Grecia a fost afectată de ploi, furtuni și vânt puternic, la începutul lunii iulie.