„Astăzi, aceste două simboluri ale regimului de tristă amintire, vor primi o altă destinație. Vor fi predate IGSU, iar misiunile viitoare ale acestor două echipamente din dotarea Ministerului Afacerilor Interne vor fi pașnice. Concret, vor fi folosite pentru a ajută oamenii în situații de urgență. Pentru oameni, nu împotriva oamenilor. Colegii au găsit deja cele mai potrivite moduri în care aceste două autospeciale vor fi folosite, iar acest lucru mă bucură”, a spus ministrul Andrei Năstase.

Năstase a afirmat că poliția nu va folosi mașinile violente, ci mijloace pașnice, iar „Guvernul nu are motive să se teamă de popor”.

Șeful Inspectoratului General pentru Servicii de Urgență, Mihail Harabagiu, a spus că vehiculele TOMA vor ajunge la Căușeni și Soroca și vor fi utilizate, în special pe timp de iarnă, la deszăpezirea traseelor.

Căutarea mașinilor TOMA

Redacția AGORA a solicitat, în repetate rânduri, informații despre locul aflării blindatelor încă din momentul în care acestea au fost dăruite Republicii Moldova. După un ping-pong care ne ducea de la o instituție la alta a statului, în luna mai curent, am trimis o solicitare oficială ministrului de Interne din Guvernul Filip, Alexandru Jizdan. Nu am primit niciun răspuns chiar și după epuizarea termenului legal în care ar fi trebuit să primim informații. Ulterior, aceeași solicitare a fost trimisă în luna iunie actualului ministru de Interne, Andrei Năstase. Am fost contactați de reprezentanți ai Departamentului trupelor de carabinieri care ne-au spus că avem undă verde să facem un material despre mașinile TOMA. La o săptămână distanță de la stabilirea filmării, reprezentanții aceleeași instituții ne-au comunicat să anulăm filmarea planificată, pentru că în scurt timp ei vor chema toți reprezentanții presei pentru a vedea blindatele.

Amintim că, în octombrie 2018, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a oferit în dar R.Moldova două autospeciale de intervenție, asemănătoare celor folosite de forțele de ordine turce, în timpul protestelor din piața Taksim în 2013. Mașinile blindate cu numele „Toplumsal Olaylara Müdahale Aracı” (TOMA) au fost construite în Turcia în special pentru a dispersa protestele. Mai exact, TOMA ar însemna „instrument de intervenție în timpul incidentelor sociale”. Vehiculele sunt dotate cu tunuri de apă,  un rezervor de până la 10 mii de litri și un rezervor de 60 de litri de gaze lacrimogene.

Ministrul de Interne de atunci, Alexandrun Jizdan, a spus că angajații Ministerului au nevoie de vehiculele TOMA. Tot atunci Jizdan spunea că „aceste automobile pot fi utilizate doar în anumite condiții climaterice. E interzis să le folosești când e frig afară”. Astfel, nu se știe cum acestea vor fi utilizate pentru deszăpezire.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!