Deputatul independent Viorel Melnic a renunțat la mandat

Deputatul independent Viorel Melnic a renunțat la mandat

Deputatul independent, Viorel Melnic, anterior șef al Serviciului Vamal și consilier al primarului de Orhei, Ilan Șor, și-a depus miercuri, 17 iulie, mandatul. Anunțul a fost făcut de Parlamentul Republicii Moldova.

Viorel Melnic și-a motivat decizia prin faptul că rolul deputaților independenți este redus la zero.

...

Precizăm că, miercuri, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat, într-un live pe Facebook, că din Partidul Democrat ar urma să plece opt-nouă deputați, dar și trei independenți. „Cineva i-a spus lui Viorel Melnic să renunțe la mandat. Oleinic, cel din Transnistria, dar și cineva de la Cahul ar urma, de asemenea, să renunțe la mandat”, a spus Usatîi.

Viorel Melnic a fost ales deputat independent în Parlamentul R. Moldova, după ce a câștigat circumscripția nr. 48, organizată în regiunea transnistreană.

În 2006, Viorel Melnic a devenit viceministru al Economiei, iar în anii 2008-2009 a fost şef al Serviciului Vamal. Până în anul 2015, Melnic a făcut parte din PSRM, fiind exclus din structurile de conducere ale formațiunii după ce Igor Dodon ar fi aflat despre implicarea sa în schemele frauduloase de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

Numele lui Viorel Melnic apare în raportul Kroll II.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.