Potrivit legii funcţionării limbii ucrainene ca limbă de stat, majoritatea prevederilor legii intră în vigoare la două luni de la publicare, adică de pe 16 iulie, însă norma care impune ca la dobândirea cetăţeniei ucrainene să fie necesară susţinerea unui test de limbă, va intra în vigoare abia peste doi ani - a adăugat agenţia ucraineană de ştiri UNIAN. 

Pentru publicarea şi în variantă ucraineană a publicaţiilor tipărite într-o limbă străină, legea prevede o perioadă de graţie de doi ani şi jumătate, iar în cazul publicaţiilor cu caracter local (adică fără distribuţie la nivel naţional), una de cinci ani. Presa online are obligaţia să publice materialele şi în limba ucraineană, începând abia din 16 iulie 2022. 

Parlamentul Ucrainei a adoptat Legea politicii lingvistice de stat din Ucraina în grabă, la 25 aprilie, înainte de preluarea funcţiei de preşedinte de către noul şef de stat, Vladimir Zelenski. Fostul preşedinte Petro Poroșenko a semnat legea pe 15 mai. Zelenski a depus jurământul oficial pe 20 mai. 

Legea prevede şi răspundere juridică pentru nerespectarea prevederilor. 

Zelenski a promis încă din aprilie, la adoptarea de către parlament a legii, că după preluarea funcţiei de şef de stat va supune legea unei examinări, pentru a se asigura că aceasta respectă drepturile tuturor cetăţenilor.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!