Filip a renunțat la șefia fracțiunii PD din Parlament. Cine o va conduce

Filip a renunțat la șefia fracțiunii PD din Parlament. Cine o va conduce

Pavel Filip a renunțat să fie conducătorul fracțiunii PD în Parlament. Aceasta va fi condusă de preşedintele de onoare al partidului, Dumitru Diacov. Decizia a fost luată, miercuri, la şedinţa fracţiunii, scrie INFOTAG

Citește și: Pavel Filip spune că nu și-a dorit să fie nici premier, nici lider interimar PD. „Una dintre marile greșeli PD era o prea agresivă verticală a puterii”

Surse care au participat la şedinţă au comunicat agenției că aceasta s-a desfăşurat cu uşile închise şi a fost consacrată discutării situaţiei din partid, precum şi pregătirii pentru congresul extraordinar al PDM din 27 iulie. În cadrul şedinţei, fostul premier Pavel Filip a declarat că renunţă la funcţia de preşedinte al fracţiunii parlamentare a PDM.În această situație, s-a decis ca liderul fracțiunii să fie ales președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.„Deputații nu au avut de ales, deoarece Diacov este fondatorul și președintele de onoare al PDM. În partid nu există acum alți lideri, de vreme ce întreaga conducere a demisionat. Filip a rămas singurul vicepreședinte al partidului. El este şi preşedinte interimar până la congres, iar Diacov a devenit lider al fracțiunii PDM. Acest lucru va fi anunțat oficial la următoarea ședință a Parlamentului”, a menţionat deputatul pentru INFOTAG. În ajun, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a declarat că, în curând, 6-7 deputați din Partidul Democrat își vor depune mandatele. Alte surse afirmau că în fracțiune s-a produs o dezbinare: 6-7 deputați au rămas cu Filip, iar ceilalți au ales să fie cu liderul fracțiunii, Diacov.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal