
34 de cereri, depuse pentru cetățenia prin investiții. Dodon: Sunt și companii cu proprietari dubioși
Statul a luat decizia de a suspenda proiectul cetățeniei prin investiții, până va evalua toate cererile depuse până în acest moment. Șeful statului, Igor Dodon, a declarat că țara noastră nu va mai primi alte cereri, în afara celor 34 de solicitări deja existente. Dodon a anunțat că printre solicitanți au existat și companii cu proprietari dubioși.
・
„Până acum, pentru cetățenia prin investiții au fost depuse 34 de cereri, unele au fost examinate, altele încă sunt în proces de examinare. Comisia nu va mai primi suplimentar. Decizia luată astăzi e ca Parlamentul să suspende proiectul, până ne clarificăm cu toate aspectele. A fost o companie cu bun nume atrasă în proiect, dar sunt și companii mici, inclusiv moldovenești, cu proprietari dubioși. Până ne clarificăm, suspendăm proiectul. Vom lua decizia dacă mergem mai departe”, a spus Dodon după ședința Consiliului Suprem de Securitate.
Recent, ministrul Economiei, Vadim Brînzan, a spus că dacă Parlamentul va întrerupe programul dobândirii cetățeniei prin investiții, Republica Moldova va fi nevoită să plătească milioane de euro consorțiului de companii care gestionează proiectul.
Programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție a fost lansat în noiembrie 2018. Acesta este criticat dur de opoziție. Blocul politic ACUM, de exemplu, consideră că legea este o schemă de spălare, o posibilitate de legalizare a banilor de proveniență dubioasă și poate transforma R. Moldova într-o zonă offshore.