Urmare a examinării dosarelor candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Parlamentului, Comisia juridică, numiri și imunități a decis să admită la concurs 16 persoane din cei 23 de pretendenți care au depus dosarul.
UPDATE 22 iulie, 10:50 Comisia parlamentară a decis excluderea lui Oleg Potîrniche din concurs.
Concursul pentru cele două poziții de judecător al Curții Constituționale din partea Parlamentului va avea loc miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9.00. Toate interviurile vor fi înregistrate video, iar imediat după finalizarea ultimului interviu (în jurul orei 19.30), înregistrarea video va fi dată publicității.
Știrea inițială:
Președintele Comisiei, Sergiu Litvinenco, a făcut publică lista persoanelor admise:
Persoanele care nu au fost admise sunt Constantin Lazari, Nicolai Terzi, Valeriu Cuciuc, Andrei Coca, Eugen Rusu și Nicolae Alexei.
Potrivit președintelui Comisiei, concursul (competiția dosarelor și interviul) va avea loc săptămâna viitoare (cel mai probabil miercuri), iar candidații vor fi anunțați despre data, ora și locul acestuia prin e-mail și/sau la telefon.
Potrivit legii, Curtea Constituțională se compune din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi magistrați sunt numiți de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.
Amintim că, pe 20 iunie, președintele Curții Constituționale, Mihai Poalelungi, și-a dat demisia. Pe 26 iunie, i-au urmat exemplul și ceilalți judecători de la Înalta Curte. Totul după ce Comisia de la Veneția a constatat că instabilitatea politică din țară „a fost cauzată de acțiunea coordonată la viteza luminii a Partidului Democrat și a Curții Constituționale din 7 iunie”.